Poliția Cluj, anchetă în cazul individului care hărțuiește copiii în autobuzele CTP. Kalló Angéla: „Având în vedere că cercetările poliției sunt în curs de desfășurare…”

Updated on septembrie 26, 2019 Poliția Cluj anunță că a început o anchetă după ce două mămici au reclamat faptul că un individ hărțuiește copiii în autobuzele CTP.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Cluj-Napoca, Traian Morar, a declarat pentru Libertatea că poliția s-a autosesizat ca urmare a celor apărute în spațiul public, dar mama nu a venit la poliție să reclame cele întâmplate.

Poliția Cluj, anchetă în cazul individului care hărțuiește copiii în autobuzele CTP. Kalló Angéla: „Având în vedere că cercetările poliției sunt în curs de desfășurare...” 1

Polițiștii fac în prezent verificări și au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de hărțuire sexuală. Deocamdată nu există niciun indiciu legal, nicio probă, nu e conturată fapta. Mama care a scris pe Facebook despre cele întâmplate, dar și o altă femeie care a reclamat același lucru, vor fi audiate, a adăugat reprezentantul Poliției Cluj Napoca.

Kalló Angéla, potrivit Libertatea: „Având în vedere că cercetările poliției sunt în curs de desfășurare, nu doresc să fac publice mai multe date decât cele de pe FB. Totodată, nu aș dori să mă expun pe mine și pe fiul meu mai mult decât am făcut-o deja.

Dacă mesajul meu a ajuns la atâția oameni, sunt sigură că măcar o parte din ei vor acționa mai atent de acum încolo și vor vorbi cu copiii lor despre aceste lucruri.

Advertisements
error: Content is protected !!