Updated on septembrie 25, 2019 Update 2
Tot mai mulți părinți reclamă faptul că un individ acostează copii în autobuzele din Cluj. Și în Baia Mare este căutat un individ după ce un băiat a povestit părinţilor că ar fi fost victima unei încercări de agresiune sexuală în autobuz.
Un individ s-a apropiat de el şi l-a atins, de mai multe ori, în zonele intime. Poliţiştii s-au autosesizat şi încearcă să dea acum de urma bărbatului, care, se pare, potrivit unor martori, nu ar fi la prima faptă de acest fel, anunță Stirile Pro Tv.
Băiatul în vârstă de 14 ani a povestit părinţilor că în autobuzul care-l ducea spre casă de la şcoală, un bătrân l-ar fi ademenit pe scaunul de lângă el cu bomboane, şi într-un moment de neatenţie l-a atins în zona organelor genitale.
Speriat, băiatul s-a îndepărtat şi imediat ce a ajuns acasă a spus familiei ce i s-a întâmplat. La câteva zile distanţă, în autobuzul care circulă pe aceeaşi rută, băiatul l-a zărit pe bătrân care a încercat din nou să se apropie de el, însă de această dată adolescentul se afla în mijlocul de transport în comun cu părinţii, care i-au cerut socoteala individului.
Cozma Paulina, Cluj: „Azi s-a întâmplat din nou la capăt la Bucium, se pare ca e vorba de același individ”
Emmyneth Soit Hello: „Îți înțeleg perfect îngrijorarea. Am trecut prin ea acum 3 ani, într-o baie la un mall mare. Și eu am pus atunci, chiar poze cu nenorocitul. Angela dragă, sistem nostru este groaznic. Groaznic.
Pe nenorocitul din cazul nostru, l-au prins chiar acolo poliția. A fost doar soția cu băiatul meu si după urlete a intervenit poliția și l-au dus la secție. Un recidivist. După 30 zile i-au dat drumul. Dacă eram și eu, și poate făceam ce era poate firesc să faci unui asemenea animal, eu făceam pușcărie și el tot în libertate era. Noi nu am renunțat și am continuat plângerea la poliție.
Si acum îți dau citat de la comisarul de la secția din București ” domnule , nu l-am prins pe drogat cu …. în fundul copilului, deci nu consideram ca este un caz grav. Va anunțăm că a fost scos din lista dr urmăriți „
Asta după 3 luni în care noi mergeam la poliție, pt ca ei nu făceau absolut nimic.
Deci, Doamne dă să fie mai activă poliția la voi și să se și finalizeze cumva. Oricum noi am fost cu băiatul nostru la psiholog, și am trecut foarte bine peste eveniment.
Nu renunțați la plângere.
Baftă”
Kalló Angéla: imi pare nespus de rau Emmyneth sa citesc aceste randuri. ramai fara glas… si eu sper sa fie prinsi si tinuti intemnitati nenoricitii astia sa le piara cheful… eu am vorbit direct cu comisarul pe care il cunosc si m-a asigurat ca isi doreste nespus de mult sa-l prinda pe „nenorocitul asta”.
Eva Gondosch: Doamne ferește!!!!Și eu am o nepotica de aproape 12 ani!…Nu știu cînd au fost fetele mele de varsta asta ai putut să le lași liniștit singure la școală…..la cumpărături!!!.cu cheia la gât…..dar azi nu…din pacate!!!
Ciprian Cip: În oct. anul trecut în jurul orei 18.30 stație regionala a oprit o mașină și ii spune șoferul fiului meu sa urce ca eu l-am trimis. Tocmai terminase școala și vb recent cu el. I-a transmis individului ca serios, tocmai ce vb cu mine și ca va suna la politie. A urcat în mașină și dus a fost. Ulterior am făcut și noi plângere la politie. Din păcate exista astfel de situații și în CJ
Update 1
O altă mămică din Cluj ne-a trimis următorul mesaj pe Facebook în legătură cu individul din autobuz care ademenește copii cu 50 de lei.
„Buna ziua!
In legătură cu articolul despre individul care ademenește copii cu bani pe bus.
A abordat o si pe fiica mea in 46 b acum o săptămână.
E cel de la ora 7,10 care pornește de la IRA.

Cred ca a fost joi 19 septembrie
Daca sunt camere am putea aflam vin e individul
A încercat cu fiica mea care la refuzat, si apoi a abordat un băiețel care a luat banii, si au dat high five, si îi spunea ca e ok sa nu fii mândru ca fetita de mai înainte”
Știre Inițială
O mamă din Cluj atrage atenția asupra pericolelor care-i pândesc pe cei mici în autobuze. Se pare că și aici există indivizi gen Dincă.
Pe Facebook, Kalló Angéla a scris: „Am cumpănit o vreme daca sa fac public ce s-a întâmplat cu noi de vreo 10 zile. Fiul meu de 12 a fost ademenit de un bărbat cu 50 de lei pe autobus, in timp ce se întorcea acasă de la școala. Vorbim de Cluj, de ziua in amiaza mare, de una din cele mai aglomerate rute din oraș.
Fiul meu a procedat corect, nu a acceptat propunerea, dar s-a speriat foarte tare, chiar daca e cu aproape un cap mai înalt decât mine… tipul este cautat si pus sub urmărire de către poilitie.
Vorbiți cu copiii voștri despre asemenea lucruri deoarece orașul a devenit mult prea mare, suntem multi, de multe feluri. Tocmai categoria aceasta de vârstă este vizata, deoarece încă nu au experienta de viata, dar își încearcă aripile, încearcă sa fie independenți. Daca vedeți copii in pericol, ajutați-i. Haideți sa avem grija de ei, sa-i ajutam! O mamă îngrijorată…”
În polițiști nu prea este bază. Dacă nu intervin la timp, ancheta merge greu, existând suspiciunea că sunt la înțelegere cu infractorii. De exemplu, în cazul Dincă, anchetatorii au anunțat că acesta este vinovatul crimelor. Acum anunță că Dincă va fi dus din nou în faţa psihiatrilor şi va trece şi pe la detectorul de minciuni. Așa de mult i-a mințit Dincă pe polițiști sau vor să-l scoată nebun pentru a scăpa de închisoare?
Cert este că declaraţiile lui Gheorghe Dincă au fost contradictorii în ceea ce priveşte pretinsa ucidere a Luizei Melencu şi legat de felul în care bărbatul ar fi scăpat de presupusele rămăşite, anunță stiripesurse.ro.
Totodată este de amintit că Gheorghe Dincă a mai trecut prin faţa psihiatrilor dar şi a specialiştilor pe parcursul cercetărilor din dosarul Caracal.

