Polițiștii clujeni au depistat zilele trecute șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau ale substanțelor psihoactive.
„La data de 8 septembrie 2019, în jurul orei 20.20, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 55 de ani, din Cluj-Napoca, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Florești, din municipiul Cluj-Napoca, deși se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație alcoolică de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmite IPJ Cluj, potrivit Ziua de Cluj.
De asemenea, „la data de 9 septembrie 2019, în jurul orei 01.30, polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca, cu sprijinul polițiștilor Biroului Rutier Cluj-Napoca, au depistat pe strada Cetății un conducător auto în vârstă de 23 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în privința căruia există suspiciuni că ar fi consumat substanțe psihoactive”, transmite IPJ Cluj.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal
