Updated on septembrie 4, 2019 O femeie aflată la volan pe Calea Dorobanților din Cluj Napoca a fost amenințată cu pistolul de doi bărbați cu fețele acoperite.
Ulterior, cei doi au fost identificați și duși la audieri.
Întreaga scenă a avut loc ieri seară. Femeia a reușit să fugă și să sune la 112, iar polițiștii au pornit pe urmele bărbaților.
A urmat o urmărire ca în filme. Polițiștii i-au urmărit minute în şir pe bulevardele din centrul oraşului până au fost încolţiţi.
Nu au vrut să se predea, însă în cele din urmă oamenii legii au reuşit să îi imobilizeze. Asupra unuia dintre ei a fost găsit şi pistolul, de tip neletal, informează stirileprotv.ro.
„Au fost identificate persoanele în cauză, stabilindu-se că este vorba despre doi bărbaţi de 27 şi 31 de ani, din comunele Floreşti şi Iara, judeţul Cluj. Asupra acestora a fost găsit un pistol neletal, o cagulă şi alte bunuri”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Judeţene Cluj.
