Cluj. George Țucudean, aceeași de inimă ca tatăl său. „Eu mă născusem cu sindromul WPW, adică aveam un ţesut în plus la inimă care la efort …”

Updated on septembrie 3, 2019 George Țucudean s-a retras temporar din fotbal din cauza problemelor de la inimă., El a moștenit sindromul de la tatăl său, fost fotbalist la Dinamo şi UTA.

Deşi şi-a început cariera la UTA, în sezonul 2009-2010, primele semne alarmante privind situaţia medicală a lui Ţucudean au apărut abia în decembrie 2018, pe când ajunsese deja la CFR Cluj. În etapa a 19-a din sezonul trecut, într-o partidă CFR – Gaz Metan, scor 2-2, „Ţucu֧“ a început meciul titular, însă a fost scos la pauză. Medicii au văzut atunci că atacantul are un puls neobişnuit de mare. A fost primul semn care a anunţat problemele care aveau să vină pentru George, anunță Adevarul.

Cluj. George Țucudean, aceeași de inimă ca tatăl său. „Eu mă născusem cu sindromul WPW, adică aveam un ţesut în plus la inimă care la efort ...” 1

Există o explicaţie clară pentru situaţia lui George Ţucudean. Acesta suferă de sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW) pe care l-a moştenit de la tatăl său! Marius Ţucudean, fost jucător pentru Dinamo şi UTA, a fost obligat de medici să-şi încheie cariera în 1994, la doar 27 de ani din cauza sindromului Wolff-Parkinson-White (WPW). Vorbim despre o anomalie congenitală a activităţii cardiace, iar tatăl lui George Ţucudean a rememorat, în 2010, cum de a fost oprit de la efort de către medici.

„Eu mă născusem cu sindromul WPW, adică aveam un ţesut în plus la inimă care la efort accelera ritmul cardiac, dar la fel de bine putea să-l oprească. Sosise o circulară din Capitală, deoarece Toader, un baschetbalist de la Steaua, care suferea de acelaşi sindrom, murise la un antrenament“, a povestit Marius Ţucudean în 2010.

Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA: „COMUNICAT DE PRESĂ.
Clubul CFR 1907 Cluj anunță faptul că atacantul nostru George Țucudean va lua o pauză de la activitatea fotbalistică! Totul vine ca urmare a problemelor de sănătate apărute în ultimele luni care l-au ținut departe de teren. În perioada care va urma, fotbalistul își va lua o pauză pentru refacere și pentru a efectua câteva investigații suplimentare, care să-i ofere garanția că poate reveni în fotbal la cel mai înalt nivel.

Noi, toți cei din Familia CFR, suntem și vom fi mereu alături de George Țucudean și îl vom susține în toate demersurile sale. Avem toată încrederea că “Țucu” va reveni mai puternic în iarbă și că ne va ajuta în continuare să câștigăm trofee. Și-a adus contributia de atâtea ori prin golurile sale în obținerea unor victorii importante, iar acum e rândul nostru să fim alături de el.

Multă sănătate, „Țucu”! Te așteptăm din nou în Gruia!
Hai CFR!”

Advertisements
error: Content is protected !!