Updated on iunie 27, 2019 Un tânăr a fost pur și simplu strivit de un milionar din Cluj pe trecerea de pietoni. Șoferul spune că nu l-a văzut. Pe trecere erau doi pietoni, unul a scăpat.
Patronul firmei Coratim, Daniel Dumitras, 49 de ani, se afla cu maşina la 2 metri de bărbatul care traversa pe trecerea de pietoni, regulamentar, urcându-se practic peste el. Dumitaş a lovit victima virând stânga pe contrasens, peste linia dublă continuă.

(șoferul a intrat direct în pieton)
Daniel Dumitraş avea vizibilitate maximă în momentul în care a virat stânga și niciun alt autoturism nu i-a obturat vederea. Cel mai probabil șoferul s-a uitat în dreapta și a demarat în trombă.
„A cedat prioritate unui camion și unor autoturisme. Din imagini se vede cum roțile era întoarse spre stânga, șoferul având de la bun început intenția de a trece linia continuă și de a scurta drumul. După ce a trecut un autoturism de culoare cărămizie, șoferul Jaguarului a mai stat 2 secunde și a țâșnit în stânga, tăind în diagonală trecerea de pietoni, care se afla la doi metri distanță.
Pe tercerea de pietoni erau doi pietoni, doi tineri care treceau vorbind, iar SUV-ul l-a lovit pe cel din dreapta. Șoferul nu are nicio scuză, pentru că cei doi bărbați de pe trecerea de pietoni se aflau la 2 metri de el.”, a declarat unul dintre anchetatorii accidentului, citat de Ştiri de Cluj, preluat de Observator Tv.
Tânărul lovit mortal pe trecerea de pietoni de pe strada Câmpul Pâinii avea 33 ani, era născut în Sighet, Maramureş, iar de câţiva ani era stabilit în Floreşti. El lucra la o multiunațională din oraș.
Era căsătorit de 2 ani, iar de câteva luni era tatăl unui băieţel, anunță Digi24
Cel care conducea Jaguarul este un cunoscut milionar clujean – Daniel Dumitraș, patronul firmei Coratim. Acesta a spus că nu a văzut pietonul din cauza stâlpului de la geam și că un alt șofer i-a făcut semn că treacă linia continuă, deși putea opta să întoarcă la sensul giratoriu de lângă parcarea de unde a ieșit.