Cluj: Mesajul emoţionant al unei clujence: „Bă, românilor, bă! A cui e ţara asta, bă? Dacă noi nu luptăm pentru ţara asta, de ce s-o facă Europa sau America?”

Updated on iunie 21, 2018 Mii de clujeni au ieșit în stradă în aceste zile pentru a protesta față de modificarea Codului de procedură penală.

La protestele de marți o clujeancă, venită alături de băiețelul ei, a transmis un mesaj emoționant:
„Adevărul este că nu ar trebui să conteze atât de mult numărul într-o democraţie normală, dacă ar fi dezbateri normale, dar acum suntem în timp de război, nu ştiu dacă înţelegeţi ce înseamnă chestia asta.

Cluj: Mesajul emoţionant al unei clujence: „Bă, românilor, bă! A cui e ţara asta, bă? Dacă noi nu luptăm pentru ţara asta, de ce s-o facă Europa sau America?” 1

(foto: Ovidiu T. Vereș)

Probabil sunt printre voi care nu mai pot dormi bine noaptea. Nu se mai pot bucura de copii lor. Le vină să plângă când se uită la copiii lor şi se gândesc ce viitor îi aşteaptă”, a început o clujeancă să vorbească, marţi seara, la portavoce, în faţa câtorva mii de protestatari prezenţi în Piaţa Unirii, citată de adevarul.ro.

„Vreau să salut vitejii care au intrat azi în Parlament şi vreau să-i arăt obrazul lui Carmen Dan. Vreau să-i ce înseamnă ruşinea. Când a ieşit din plen azi a zis: <<Încă nu i-a ridicat nimeni pe ăştia de aici>>?.

Bă, penalilor bă, cine vă credeţi, bă!
Noi suntem cei care vă plătim, bă!
Voi sunteţi aleşii poporului, bă!

Voi răspundeţi în faţa noastră, bă!
Dragnea, bă penalule şi coruptule şi mafiotule, ticălosule şi trădătorule şi criminale! Eşti criminal, bă!

Cum adică, vine omul să vorbească cu tine şi tu-l ignori, bă!
Cine te crezi tu să nu te cobori la nivelul omului de rând, bă!

Tu eşti alesul poporului, bă, nu contează cine te-o ales acolo, că-s 18% dintre români.
Fiţi atenţi, bă penalilor!

Noi nu mai jucăm după cum cântaţi voi! Să vă fie teamă, bă!
Noi nu suntem Rusia, noi nu suntem Polonia, noi nu suntem Ungaria, noi suntem români, bă!

Ştiţi ce-i aia , bă?”
În aplauzele celor prezenţi, clujeanca a avut un mesaj şi pentru români:

„Bă românilor, bă!
A cui e ţara asta, bă?
Dacă noi nu luptăm pentru ţara asta, de ce s-o facă Europa? de ce s-o facă America?

N-am îneţeles, stau ei ţara asta, plătesc ei taxe în ţara asta?
Noi ne decidem destinul şi lor le e frică de noi, de numărul nostru mare

Aşa se numără în democraţie, cu numere mari. Jocul îl facem noi. (…) Vreau să vă rog să vă amintiţi că în seara asta noi avem datoria morală de a ne apăra ţara. Puteţi să fugiţi din ţara asta, dar ţara asta nu va fugi din voi!”

Advertisements
error: Content is protected !!