CFR Cluj, mutări importante făcute azi. Doi jucători au semnat, unul a plecat!

Updated on iunie 18, 2018 CFR Cluj își „reglează” lotul pentru noul campionat. Conducerea clubului a făcut astăzi trei mişcări în cadrul lotului.

Andrei Mureşan (32 de ani) şi Cosmin Vâtcă (36 de ani) şi-au prelungit pe încă un sezon contractele cu CFR Cluj, informează Gazeta Sporturilor.

CFR Cluj, mutări importante făcute azi. Doi jucători au semnat, unul a plecat! 1

(CFR Cluj la antrenament. Bogdan Bălaș via Gazeta Sporturilor)

În schimb, Alexandru Vlad (28 de ani) s-a despărţit de echipa din Gruia. Mutările au fost confirmate şi de oficialii campioanei. Dacă în privinţa stoperului şi a portarului lucrurile sunt clare, nu se ştie ce se va întâmpla cu Ciprian Deac. Fotbalistul l-ar putea urma pe Dan Petrescu în China.

Şanse mici ca ardelenii să primească un semnal favorabil dinspre Apollon Limassol în privinţa lui Cristi Manea.

În ceea ce-l priveşte pe Alexandru Vlad, pentru fundaşul stânga care are doar 4 meciuri sezonul trecut s-a închis poarta către Dinamo Bucureşti. Fostul internaţional a jucat foarte puţin, iar „câinii” nu sunt convinşi în acest moment că ar putea aduce un plus de performanţă.

Portarul Cosmin Vâtcă, 36 de ani, este la CFR Cluj din 2014. A jucat 10 meciuri în sezonul trecut și e cotat la 150.000 de euro.
Andrei Mureșan, fundaș de 32 de ani, este la clujeni din 2015, când a venit la Sheriff. A bifat 28 de meciuri și un gol în sezonul recent încheiat.
Alexandru Vlad, fundaș stânga de 28 de ani, a venit la CFR în vara lui 2017, de la Dnipro, și a bifat doar 4 meciuri.

Advertisements
error: Content is protected !!