Cluj: Suma fabuloasă pe care o poate câştiga CFR în cazul în care va ajunge în grupele Ligii Campionilor!

Actualizat: 6 iunie 2018, 20:21

CFR Cluj poate da o importantă lovitură financiară dacă se califică cel puțin în Play-Off-ul Ligii Campionilor. UEFA a anunţat că va distribui un total de 2,04 miliarde de euro cluburilor care vor participa în Liga Campionilor sezonul 2018-2019 şi în Supercupa Europei.

Premii importante vor fi oferite şi în Europa League, în jur de 510 milioane de euro, scrie prosport.ro

Cluj: Suma fabuloasă pe care o poate câştiga CFR în cazul în care va ajunge în grupele Ligii Campionilor! 1

În Liga Campionilor, cluburile care au ajuns în play-off, dar au fost eliminate vor primi câte 5 milioane de euro. Prezenţa în faza grupelor va fi premiată de UEFA cu 15,25 milioane de euro, creşterea faţă de ultimul sezon fiind semnificativă, cu aproximativ 2,5 milioane de euro. De asemenea, premiile acordate la victorie sunt mult mai mari. Astfel, un succes va fi răsplătit de UEFA cu 2,7 milioane de euro, faţă de 1,5 milioane de euro. La scor egal, fiecare echipă va primi câte 900.000 de euro, iar restul sumei alocate unui meci (900.000) va fi ”reportată” şi împărţită la final cluburilor în funcţie de numărul de victorii.

Cota „market-pool” va fi stabilită după calculul final al veniturilor, suma totală estimată fiind de 292 de miloane de euro. De asemenea, suma de 585,05 milioane de euro va fi alocată echipelor pe baza coeficientului. Aceasta va fi împărţită în „acţiuni” cu valoarea unitară de 1,108 milioane de euro. Echipa cel mai slab clasată va primi o acţiune, 1,108 milioane de euro, iar formaţia de pe primul loc în clasamentul coeficienţilor, 32 de acţiuni (35,46 de milioane de euro).

În acest clasament pe baza coeficienţilor, CFR Cluj, campioana României, care intră în turul al doilea preliminar, este pe locul 121.

Aşadar, CFR Cluj poate ajunge la o sumă fabuloasă dacă va accede în faza grupelor Ligii Campionilor, care se apropria chiar de 30 de milioane de euro, cu vânzare bilele, ”market-pool”, sponsori, etc.

Advertisements
error: Content is protected !!