Cluj. Ioan Ovidiu Sabău: „Vrem să facem din nou oamenii fericiţi”. Pregătiri pentru ”Sports Festival”

Updated on mai 30, 2018 ”Sports Festival” are loc la Cluj, în perioada 14-17 iunie, iar capul de afiș al acestui eveniment este meciul dintre „Generația de Aur” și „legendele Barcelonei”

Meciul de fotbal programat pe Cluj Arena la 16 iunie reprezintă cel mai bun prilej pentru microbiști să-și revadă pe gazon idolii.

Cluj. Ioan Ovidiu Sabău: "Vrem să facem din nou oamenii fericiţi". Pregătiri pentru ”Sports Festival” 1

Gică Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu, Ioan Ovidiu Sabău și restul coechipierilor lor au început deja pregătirea pentru meciul contra supervedetelor echipei catalane: Abidal, Edmilson, de Boer sau Sony Andersson.

” Eu sper să fiu în formă, Gică Popescu este bine, Gică Hagi face antrenamente cu Viitorul, Belo este foarte bine fizic, Adi Iie se menține și el… Eu am grijă de mine, alerg dimineața, sunt atent la alimentație, deja mă antrenez cu echipa Universității, iar foștii mei colegi au un program de pregătire serios, sper să nu se accidenteze nimeni, să nu facă antrenamente de intentistate maximă, să ajungem cu toții la o formă bună, pentru că nu trebuie să ne facem de râs.

Lumea are așteptări mari, trebuie să facem spectacol, să avem ritm și m-aș bucura să fie stadionul plin ” – a declarat Ioan Ovidiu Sabău, citat de romaniatv.net

Fotbaliștii care au scos pe străzile României sute de mii de oameni cu rezultatele lor de la turneele finale spun că simt lipsa atmosferei pe are ei o aveau la echipa națională.

„Am lăsat amintiri frumoase, lumea se bucură când ne vede, vrem să-i facem fericiți. Pentru noi a fost o deosebită plăcere să știm că cei care ne urmăreau erau mulțimiți de noi, așa că a meritat tot efortul pe care l-am depus în acea perioadă. Ca jucători eram antrenori în teren, comunicam mult, ne organizam foarte bine, dădeam indicații unul celuilalt, aveam o comunicare foarte bună, când era greu, faceam sacrificii, trăgeam de noi.

Îl încurajam foarte mult pe Gică când lucrurile mergeau prost, îi spuneam să nu mai dea la nimeni, să ia mingea pe cont propriu, că voiam să ne îmbrățisăm, iar Gică așa făcea, era foarte ascultător atunci. În aceea perioadă, Lupescu, Dan Petrescu, chiar Gică Popescu, Stelea, de multe ori, erau responsabilii cu glumele în vestiar. Prima și a doua zi când ajungeam la echipa națională stăteam până la 3-4 dimineața și discutam tot ce se întâmplă la echipele de club” – Ioan Ovidiu Sabău fost mijlocaș „Generația de Aur”.

Advertisements
error: Content is protected !!