Updated on mai 21, 2018 Jurnalistul și comentatorul Gabi Safta prezintă motivele pentru care a anticipat că CFR Cluj va câștiga campionatul în acest an.
Jurnalistul Gabi Safta: „In urma cu trei ani am spus ca Marius Sumudica va fi campion. Asa a fost, iar eu m-am simtit fericit. Am tinut cu Sumudica. Pentru cum este el. Sincer, pasionat si foarte bun. Cu jucatori care nu isi primeau salariile de trei, patru luni, a facut performanta. S-a batut cu toata lumea si a razbit.
In urma cu doi ani am spus ca Viitorul va fi campioana. Iar am avut dreptate, iar eu din nou am fost fericit. Si mai mult
Un om pe care-l iubesc pentru tot ceea ce a facut pe teren, Gica Hagi a castigat titlul.
Imi aduc aminte cum ii trimiteam mesaje lui Sumi si-l asiguram ca va fi campion, iar el nici nu se gandea la asa ceva.
Am simtit ca atunci cand esti corect poti invinge
Imi amintesc de mesajele pe care le trimiteam catre Gica Hagi si mai ales cele primite de la el.
Si lui ii spuneam ca va fi campion inca din tur, dar nici el nu credea
Pana inainte cu vreo 90 de minute de finalul campionatului. Atunci mi-a scris un mesaj scurt „incep sa te cred”
Nu tin minte exact de ce, dar parca marcase el in ultimul minut sau FCSB daduse o bara la ultima faza, ceva de genul
Dupa titlul cu Urziceni, bucuriile pentru Sumudica si Hagi au intregit fericirea mea la fotbal
Cand a inceput sezonul 2017-2018 am spus, in direct la radio, am sute de martori, ca Dan Petrescu va fi campion
Iar am simtit-o. Si din nou sunt foarte fericit
Dupa ce echipa mea de suflet a disparut, si se afla acum in liga a 4-a, le multumesc lui Marius Sumudica, Gica Hagi si Dan Petrescu pentru ca mi-au pastrat vie bucuria de … fotbal.
Sunt extrem de ferciit pentru ca am simtit inaintea tuturor, chiar si ale antrenorilor, aceste titluri 😊))
M-am bazat pe faptul ca atunci cand lucrezi onest, profesionist si iti vezi de treaba ta, poti face mare performanta
Sunt titluri pe care parca le vazusem inaintea tuturor
Si la Astra si la Viitorul ca si acum, au fost momentele p care le tot asteptam, dar care pana la urma au aparut. De aceasta data a fost meciul de la Iasi.
Cu Uziceniul a fost momentul Dinamo-Brasov si tot asa
A invins dreptatea impotriva celor care au incercat sa pacaleasca fotbalul. Care au avut strategii pe termen scurt. Care nu au tinut cont de nicio regula a fotbalului
Asta e marea bucurie, ca dreptatea este deasupra tuturor
Am vazut declaratiile lui Sumudica, Hagi si Petrescu dupa ce au castigat titlul
De pus in rama, toate trei
Aseara, Petrescu a spus de ce a mers la Londra. Pentru ca s-a jucat in memoria unui om, Ray Wilkins, care i-a fost ca un tata la Chelsea timp de patru ani. Cu doua ore inainte, dl Becali spunea ca Dan a plecat la Londra pentru ca este narcisist !!!
Petrescu a fost deranjat, pe buna dreptate, pentru ca sigur din invidie, fel de fel de trepadusi de prin fotbal ii dadeau lui sfaturi cum trebuie sa joace echipa din Cluj
“Daca jucam ca Barcelona sau dupa cum imi recomandau specialistii pe la televizor, eram in play out cu Dinamo”, a spus Dan.
A invins profesionalismul unui club care i-a dat antrenorului mana libera
Asa a invins si Sumi, dar si Hagi.
Aceasta este concluzia. Toti au invins contra unui club unde nu se lucreaza asa cum scriam mai sus. Care se distruge chiar din interior
Si ma opresc aici
Multumesc Astra lui Sumudica, Multumesc Viitorului inventat de Hagi si multumesc CFR-ului condus de Petrescu !!
Pentru ca fotbalul imi ofera satisfactiile de care aveam nevoie pentru a-l manca in continuare pe paine
Nimic nu este intamplator pe pamant !
PS:
Omul care i-a rupt, cu rea intentie, picioarele lui Ronaldo a iesit in lacrimi din finala EL si vede CM la televizor !”