Updated on martie 22, 2017 Premieră națională în comuna Florești acolo unde în luna aprilie va fi dată în funcțiune o stație subterană de colectare selectivă. După ce luni de zile locuitorii din comună au fost sufocați de grămezile de gunoaie, primăria a demarat un proiect care își propune creșterea accelerată a colectării separate pentru toate deșeurilor municipale generate.
Până acum a fost implementat cu brio sistemul de colectare selectivă a deșeurilor SIGUREC CITY (puncte speciale de colectare deșeuri reciclabile cu recompensă), iar acum se va trece la faza următoare.
„Îmi doresc un Florești curat și vreau să le ofer floreștenilor posibilitatea de a colecta selectiv deșeuri reciclabile. Avem două puncte Sigurec City, iar începând cu luna aprilie vom da în funcțiune o stație subterană de colectare selectivă. Este un proiect unic la nivel național, o premieră în acest sens”, a declarat primarul Horia Șulea.
Este vorba de 3 cuve speciale, îngropate, de câte 5 mc, destinate special colectării plasticului, a sticlei și a hârtiei/cartonului.
Recipientele au sistem special de ridicare, grătar pentru protecția împotriva murdăriei și senzori de umplere pentru ridicare eficientă, precum și sistem de monitorizare.
Primul asemenea punct va fi amplasat pe strada Someșului, în vecinătatea terenului de fotbal și a parcului de copii. Zona va fi dotată cu acces pietonal și iluminat public.
„După inaugurarea acestui punct de colectare, împreună cu partenerii din acest proiect, vom trece la identificarea altor locații pretabile pentru amenajarea a noi asemenea centre. Și, deosebit de important, contribuția Primăriei în acest sens a constat doar în dorința de a avea un Florești curat, de a colecta selectiv și în realizarea amenajării punctului, adică a căilor de acces și a platformei”, a mai spus primarul.
Inaugurarea stației va avea loc luni, 3 aprilie 2017.