La multe zile de la începerea scandalului de la înmatriculările auto, Prefectura Cluj a luat o măsură pentru a încerca să rezolve această problemă. Oamenii au ajuns să stea la coadă și cu 12 ore înainte de deschidere pentru a fi siguri că prind un număr de ordine.
Institutia Prefectului Cluj pune la dispozitia proprietarilor de masini, incepand cu 4 martie, posibilitatea efectuarii de programari online la mai multe ghisee pentru a isi depune actele pentru inmatricularea vehiculelor, informeaza stirileprotv.ro
In momentul de fata exista posibilitatea programarii online doar pe un singur ghiseu, dar odata cu eliminarea timbrului de mediu, numarul solicitarilor de inmatricularea a crescut considerabil, asadar autoritatile au luat masuri si dau acum soferilor posibilitatea sa se programeze online din timp la inca alte doua ghisee. In cazul ghiseului online functional deja (Ghiseul nr. 4), autoritatile spun ca pana la epuizarea programarilor facute, se va respecta intocmai planificarea efectuata.
Cei care doresc sa efectueze o programare online trebuie sa acceseze pagina web http://www.spcrpcivcluj.ro, fiind necesara introducerea urmatoarele date: nume, prenume, telefon, email si serie sasiu. Dupa introducerea datelor, cel programat va primi pe email un mesaj de confirmare care va contine data, ora si ghiseul la care fost planificat.
La data programarii cetatenii sunt rugati sa se prezinte la Serviciul Permise si Inmatricularea a Vehiculelor la ora stabilita, in cazul neprezentarii, rezervarea se anuleaza.
Prima zi disponibila planificarii online este 7 martie 2017.
