Updated on februarie 17, 2017 Aproximativ 200 de persoane s-au adunat ieri seară în Piața Unirii pentru a continua protestele împotriva Guvernului Grindeanu.
Manifestația a fost programată să înceapă la ora 19,00, în Piața Unirii, iar apoi, în jurul orei 20,00, oamenii au pornit într-un marș prin zona centrală a orașului și au revenit în Piața Unirii.
Numărul redus de oameni care vin la protest în timpul săptămânii i-a determinat pe organizatori să adopte o altă strategie.
Astfel, oamenii vor ieşi în stradă în zilele de marţi, joi, sâmbătă şi duminică.
„Cauza pentru care ne-am mobilizat presupune un efort de durată din partea tuturor. Cu toţii ne dorim să asigurăm continuitatea impactului protestelor şi un număr cât mai mare de participanţi.
Bineînteles ca va incurajăm să iesiti și între zilele propuse și în afara orelor din program. Experiența ne-a învățat însă că protestele zilnice nu sunt sustenabile. Din acest motiv, venim cu următoarea propunere care a fost adoptată deja de Bucureşti şi alte oraşe din ţară. Zile de proteste: Marţi, Joi, Sâmbată între orele 19-22 – traseul scurt cu care ne-am obişnuit.
Duminica săptămânal, între orele 19-23, facem un protest mare cu traseu lung; De asemenea, vom promova formele complementare de protest”, spun organizatorii.