Updated on august 14, 2015 Duminică încep Zilele Culturale Maghiare din Cluj, eveniment ce va avea loc până în data de 23 august, în 30 de locații din oraș.
Publicul va avea ocazia să participe la concerte ale trupelor Bikini, Nightlosers, Lajko Felix sau Ossian, la expoziții de artă, competiții sportive, evenimente gastronomice, spectacole de teatru, drumeții, party-uri cu muzică electronică, dar și o reconstituire fidelă a vieții din epoca medievală pe strada Potaissa.
Conform organizatorilor, ediția din 2015 va acorda un interes crescut evenimentelor pentru tineri, în contextul titlului de Capitală Europeană a Tineretului, pe care Clujul îl deține în 2015, informează Agerpres.
Pe parcursul celor 8 zile de festival, clujenii vor putea participa la aproximativ 40 de concerte care se vor desfășura în Piața Unirii, pe strada Kogălniceanu și la fostul Hotel Continental.
Mulți dintre artiștii care vor cânta pe scenele Zilelor Culturale Maghiare au fani români: Republic, Bikini, Ossian, Lajkó Félix, Budapest Klezmer Band, (unii sunt chiar ex-locali) Nightlosers, (sau locali) Jazzybirds, Vizi Imre (Vocea României), iar unii din ei, precum Koncz Zsuzsa, sunt de-a dreptul idoli ai multor români (ardeleni) care le-au ascultat muzica de ani buni.
De asemenea, Zilele Culturale Maghiare vor găzdui un proiect special pentru tineri, Continental Music Event, în cadrul căruia vor avea loc party-uri cu DJ de muzică electronică.
O altă miză a ediției din acest an este aducerea în fața publicului a unor evenimente dedicate muzicii clasice. Astfel, festivalul va găzdui un maraton de muzică de orgă, un concert în turnul bisericii romano-catolice Sf. Mihail, dar și o seară specială cu muzica tinerilor câștigători ai concursului Virtuozii, un prestigios show televizat de muzică clasică din Ungaria, adresat copiilor talentați.
Ei vor fi acompaniați de orchestra Operei Maghiare din Cluj sâmbătă, 22 august, de la ora 18,00, la Opera Maghiară. În același sens, sâmbătă, 22 august, începând cu ora 17,00, Cvartetul Arcadia, unul dintre cele mai apreciate grupuri muzicale de acest fel din lume, va susține un concert la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Alte premiere pregătite de Zilele Culturale Maghiare sunt târgul vintage și de artizanat de pe strada I. M. Klein sau o cafenea în Piața Unirii.
De asemenea, strada Potaissa va deveni, din 21 până în 23 august, Strada Medievală, locul unde vor avea loc prezentări de costume și obiceiuri specifice epocii, dar și un târg meșteșugăresc. În același sens, strada Em. De Martonne va găzdui un Târg de vinuri, unde clujenii vor putea degusta produsele unor viticultori de marcă din Ungaria, Serbia și România. Conform lui Sánta Levente, directorul festivalului, publicului tânăr îi va fi dedicat un Cort al Tineretului, amplasat pe Bulevardul Eroilor, unde vor avea loc jocuri de societate, dezbateri, spectacole și activități relaxante.
Un alt moment esențial al ediției va fi marcarea renovării și restaurării bisericii reformate de pe strada Mihail Kogălniceanu, cel mai mare edificiu gotic cu o singură navă din Europa de Sud-Est. Evenimentul festiv va avea loc sâmbătă, 16 august, de la ora 11,30, în interiorul bisericii, cu participarea unor înalte fețe bisericești, dar și a reprezentanților echipei de restaurare.
Manifestările sunt dedicate atât publicului maghiar, cât și celui român și se vor desfășura în peste 30 de locații: Piața Unirii, str. Kogălniceanu, str. Potaissa, str. I.M. Klein, str. Emm de Martonne, Mănăstirea Franciscană, Muzeul de Artă, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, fostul Hotel Continental, BCU, Universitatea Sapientia, Casa Tranzit, Cafe Bulgakov, Casa TIFF sau Sala Polivalentă.
‘Încercăm să creăm o deschidere din ce în ce mai mare a evenimentelor, atât pentru publicul maghiar, cât și pentru cel român’, a declarat Gergely Balazs, inițiatorul și organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.
Deschiderea oficială a Zilelor Culturale Maghiare va avea loc luni, 17 august, de la ora 19,00, la Opera Maghiară, printr-un spectacol al Ansamblului Folcloric de Stat din Ungaria — ansamblu de dans și orchestră, intitulat Transcarpatia invocată, Dincoace și dincolo de trecători, care prezintă, pentru prima dată în istoria dansului popular maghiar de scenă, în cadrul unei antologii, cultura tradițională variată și bogată a popoarelor — maghiari, ucrainieni, români, ruteni, huțuli, țigani, evrei — care trăiesc în Carpații Orientali și la poalele acestora, în Transcarpatia.
Sâmbătă, 15 august, în ziua 0 a festivalului, începând cu ora 18,00, Muzeul de Artă va găzdui vernisajul unei expoziții speciale, care va aduce pentru prima dată la Cluj produselor unice, lucrate de mână în Manufactura de Porțelan de la Herend, Ungaria, fondată cu 189 de ani în urmă. Un alt eveniment important al aceleiași zile este vernisajul expoziției de grafică a lui Konczey Elemer, deadline, care va avea loc în aceeași locație, de la ora 17,00, a declarat directorul de programe al festivalului, Szabo Lilla. De asemenea, Zilele Culturale Maghiare vor găzdui, la Sala Polivalentă, o expoziție dedicată memoriei fotbalistului Albert Florian, câștigător al Balonului de Aur.
Alte expoziții speciale pe care publicul le va putea vizita în cadrul festivalului vor fi cea dedicată arhitectului Makovecz Imre, fondator al arhitecturii organice din Ungaria și proiectant al bisericii reformate de pe strada Donath, dar și Bazinul Carpatic în viziune fotografică maghiară, o serie de fotografii din arhiva Agenției Naționale de știri a Ungariei (MTI).
Participanții la vernisaje vor beneficia de traducere simultană în limba română.
Un alt eveniment care va avea traducere în limba română va fi prelegerea despre Horthy Miklos susținută de academicianul maghiar Romsics Ignac, în cadrul seriei de Istorie și memorie organizate de Academia Korunk. Evenimentul se va desfășura în sala de conferințe a sediului Societății Muzeului Ardelean (str. Napoca, nr. 2), miercuri, 19 august, începând cu ora 17,00.
‘Ne bucurăm că am încheiat anul acesta două noi parteneriate importante pentru noi: Casa Municipală de Cultură va organiza, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare, o expoziție de reclame bilingve interbelice la Casa de Cultură a Studenților, iar editura Humanitas va avea un stand la târgul de carte de pe strada Kogălniceanu, unde va prezenta traduceri în română ale autorilor maghiari’, a declarat Szabó Lilla.
Sâmbătă, 22 august, de la ora 19,00, sociologul Vasile Dâncu, avocatul Eckstein-Kovacs Péter și sociologul Horváth István vor purta un dialog amical și intercultural pentru demontarea stereotipurilor, sub titlul Cine este celălalt și ce vrea?. Evenimentul va avea loc în curtea din spatele Casei TIFF.
Conform viceprimarului Horvath Anna, prezentă, alături de organizatori, la conferința de presă care a anunțat festivalul, susținerea municipalității a crescut față de anii precedenți, suma acordată pentru cea de-a șasea ediție fiind de 300.000 de lei, dintr-un buget total al Zilelor Culturale Maghiare de aproximativ 250.000 de euro, bani proveniți din fonduri publice și private.
Astfel, 75.000 de euro provin de la autoritățile locale și județene: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, precum și Consiliul Județean Cluj, respectiv 50.000 de euro din fonduri culturale guvernamentale din Ungaria — finanțare obținută prin concurs de proiecte. Restul fondurilor provin din surse private. Conform lui Santa Levente, echipa de organizare a muncit timp de aproximativ 5 luni pentru atragerea de fonduri.
Organizatorii au subliniat faptul că unul din punctele forte ale evenimentului îl constituie parteneriatele cu administrația locală și județeană, instituții de învățământ și biblioteci, instituții culturale, ONG-uri, respectiv cu bisericile maghiare din Cluj. De asemenea, echipa Zilelor Culturale Maghiare îi asigură pe clujeni că vor acorda o atenție sporită îngrijirii monumentelor și spațiului public, dar și confortului auditiv și vizual al locuitorilor din centrul orașului.
Conform lui Gergely Balazs, inițiatorul și organizatorul principal al festivalului, intrarea la toate evenimentele va fi liberă, cu excepția spectacolelor din ministagiunea oferită de Teatrul Maghiar de Stat.
Asociația Clujul Comoară își propune, ca și în anii precedenți, prin Zilele Culturale Maghiare, prezentarea și promovarea tradițiilor culturale maghiare din Transilvania, valorificarea potențialului turistic al Clujului, cooperarea interculturală, dar și atragerea publicului român, punând bazele unui dialog cultural foarte important pentru câștigarea statutului de Capitală Culturală Europeană 2021. Asociația va contribui cu toate resursele posibile în cadrul proiectului Capitala Europeană a Tineretului Cluj 2015.
Pentru programul complet al evenimentelor, accesați caietul-program al festivalului: issuu.com/magyar.napok/docs/caiet_program_zcmc_2015 Acesta va fi disponibil și în format fizic începând de sâmbătă, 15 august, la locațiile evenimentelor.
Puteți afla mai multe detalii despre evenimente accesând site-ul zilelemaghiare.ro.
Pentru a fi la curent cu toate noutățile legate de Zilele Culturale Maghiare din Cluj, urmăriți-ne pe pagina de Facebook: (www.facebook.com/zilelemaghiarecluj).
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca
Proiectul susține candidatura orașului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021
Zilele Culturale Maghiare din Cluj susțin Cluj-Napoca 2015 — Capitală Europeană a Tineretului.