Updated on martie 26, 2015 Podul Traian din Piaţa Mihai Viteazu va fi reconstruit la aproape doi ani de când o parte a lui s-a surpat. Licitaţia a fost adjudecată de către o asociere formată din trei firme, însă aceasta a fost, deja, contestată.
Asocierea SC Doralex/Rhid Epito/A Hid Epito a câştigat licitaţia organizată de Primăria Cluj-Napoca pentru executarea podului peste râul Someşul Mic, pe strada Traian, cu o ofertă financiară de 5.886.229 de lei, aproximativ 1,3 milioane de euro, valoarea estimată a lucrării fiind de 6.726.631 de lei.
La licitaţie a mai participat şi firma SC Diferit, care a oferit suma de 6,5 milioane de lei, astfel că prima ofertă a fost declarată câştigătoare, anunta citynews.ro.
Reprezentanţii acestei firme au contestat, însă, rezultatul licitaţiei, astfel că se aşteaptă un răspuns de la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Dacă acesta va fi negativ, atunci lucrările la pod vor demara cât mai repede, termenul de finalizare fiind de şase luni.
Proiectul tehnic al Podului Traian prevede executarea a 4 benzi de circulaţie rutieră (de 3,50 metri, câte două pe fiecare sens), 2 piste de biciclete şi 2 trotuare.