Premiera nationala la Cluj: Implant de celule stem la porci pentru intarirea structurii dintilor. Implantul la oameni, la inceput voluntari, se va putea face dupa adoptarea unui protocol la nivelul Ministerului Sanatatii

Updated on martie 16, 2015 UMF din Cluj derulează un proiect, în premieră naţională, de implantare de celule stem în structura dinţilor la porci pentru a ajuta regenerarea osoasă, existând posibilitatea ca proiectul să fie extins la om, în aşa fel încât pacienţii cu probleme să suporte mai uşor implanturile dentare.

Aranka Ilea, şef de lucrări la Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, a declarat, vineri, că celulele stem se recoltează din ţesutul adipos al porcilor.

 

“Este un proiect care nu s-a mai făcut în România, de implantare de celule stem, recoltate din ţesutul adipos al porcilor, scopul fiind regenerarea osoasă a alveolelor cu ajutorul acestor celule.

În regenerarea osoasă avem unele dificultăţi, pentru că atunci când vrem să întărim osul pentru a realiza o implantare dentară, de multe ori chirurgul trebuie să adauge diverse materiale, care nu sunt bine tolerate de organism.

Trebuie să avem un strat osos potrivit, rezistent, pentru implanturile dentare care se vor putea face, ulterior, într-un mediu în care am consolidat suportul osos. Folosirea celulelor stem ar fi o alternativă, iar cele din ţesutul adipos ar fi la îndemâna practicienilor”, a afirmat aceasta pentru Mediafax.

Premieră pe ţară

Implantul celulelor stem se realizează într-un bloc operator al Facultăţii de Medicină Veterinară al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) unde porcii sunt anesteziaţi, se realizează extracţia dentară a unei jumătăţi de dinte, după care, în alveola care a rămas goală, se inserează celule stem, implantate cu ajutorul unei rădăcini din plastic.

“Scopul final este aplicabilitatea cercetării de la animale spre pacienţi umani, dar pentru aceasta vor fi necesare multiple studii clinice care să dovedească eficienţa experimentelor, să le putem urmări în timp pentru a vedea cum se transformă aceste celule, astfel încât să nu avem efecte secundare.

Trecerea spre pacienţi, la început voluntari, se va putea face după adoptarea unui protocol la nivelul Ministerului Sănătăţii, astfel încât să existe o bancă de celule stem de acest gen”, a conchis Ilea, citata de adevarul.ro

Primele implanturi cu celule stem la porci au început în februarie, proiectul UMF Cluj-Napoca urmând să se încheie în aceeaşi lună a anului viitor.

Advertisements
error: Content is protected !!