Updated on februarie 4, 2015
După 10 ani de la demararea lucrărilor de modernizare a Pieței Unirii, reprezentanții primăriei au anunțat continuarea proiectului inițial prin închiderea laturei vestice a pieței.
Piaţa Unirii urma să fie eliberată de maşini şi de trafic pe laturile est şi vest, între Muzeul de Artă şi clubul Diesel, şi pavată cu piatră cubică, însă doar o primă etapă a proiectului a văzut lumina zilei, celelalte fiind amânate din diverse motive, potrivit Ziua de Cluj.
Proiectul presupune închiderea circulaţiei auto pe latura vestică, aceasta urmând să devină în totalitate pietonală. Lucrările laturii vestice a pieţei din centrul Clujului vor fi analizate, adaptare şi corelate cu şanierul „Oraşul Comoară”, proiect în cadrul căruia în anul 2015, trei străzi din centrul oraşului, Memorandumului, Avram Iancu şi Calea Moţilor, vor fi modernizate.
Totodată, în proiect este prevăzut ca trotuarele de pe laturile sudică, nordică şi estică urmează să fie pavate. Chiar dacă, deocamdată, circulaţia auto va fi menţinută pe latura estică, acolo unde se află Muzeul de Artă, în etapa a treia de modernizare a Pieţei Unirii şi această latură va fi închisă circulaţiei.
„Această nouă modificare este o măsură care va duce la îmbunătăţirea timpului pe care atât vizitatorii, cât şi clujenii, îl petrec în centrul oraşului. În plus, este un lucru bine venit faptul că acest proiect îşi găseşte şansele de continuare, faptul că proiectul nu a fost uitat este un lucru care ne bucură. Arhitectura spaţiului public direct influenţată odată cu acest proiect şi va duce centrul oraşului la un standard mai înalt„, afirmă arhitectul Eugen Pănescu, citat de Ziua de Cluj.