Membrii echipajului ambulanței atacate sâmbătă seara în județul Cluj au povestit momentele în care mai multe persoane le-au blocat drumul și au lovit autosanitara cu pietre și obiecte contondente, în timp ce în interior se afla un pacient. Medicul din echipaj spune că situația putea avea urmări dramatice dacă agresorii reușeau să blocheze complet mașina: „De ne bloca față-spate, ne omora”.
Ambulanțierul Florin Cîmpean a fost rănit grav la un ochi după ce o piatră a spart geamul lateral al autosanitarei. Cu vederea afectată, acesta a reușit totuși să scoată ambulanța din zonă și să conducă spre Cluj-Napoca. A ajuns ulterior în sala de operație, unde medicii i-au suturat corneea, potrivit Observator News.
„Amândouă mașinile au blocat în față. El a apucat să întoarcă. De ne bloca față-spate, ne omora!”, este mărturia șocantă a medicului de pe ambulanța atacată.
Echipajul a cerut indicații unor tineri înainte de atac
Ambulanța fusese trimisă în comuna Recea-Cristur pentru o intervenție medicală. În drum spre adresa pacientului, membrii echipajului au oprit pentru a cere indicații unor persoane din zonă. Potrivit mărturiilor echipajului, acei tineri ar fi ajuns ulterior să creadă că autosanitara era presupusa „ambulanță neagră” despre care circulau informații false pe rețelele sociale.
Echipajul și-a continuat misiunea, a ajuns la pacient și l-a preluat pentru transport la spital. Problemele au apărut la întoarcere, când ambulanța traversa localitatea Căprioara.
Potrivit informațiilor prezentate de Radio România Actualități, incidentul s-a produs sâmbătă, 8 august, în jurul orei 22:24. Două autoturisme ar fi blocat intenționat autosanitara, după care mai multe persoane au atacat echipajul și vehiculul.
Două mașini le-au blocat drumul
Medicul aflat în ambulanță a relatat că două vehicule au trecut pe lângă autosanitară și s-au oprit mai în față, blocând șoseaua. Mai multe persoane au coborât apoi și s-au apropiat de ambulanță cu pari, topoare și alte obiecte.
Autosanitara a început să fie lovită, iar echipajul a încercat să găsească o cale de scăpare. Șoferul a reușit să întoarcă mașina înainte ca aceasta să fie blocată complet.
Membrii echipajului spun că au apelat 112 pentru ajutor și că au încercat să se îndepărteze cât mai repede de grupul care îi urmărea.
„S-au dat toți jos din mașină cu pari, cu topoare. Ei au ajuns lângă ambulanță și au început să lovească mașina cu parii, cu topoarele. Pe partea lui, unul dintre ei au aruncat din nou cu, acum știu să vă spun că cu o piatră, pentru că am găsit-o sub mine”, a povestit medicul.
Piatra care a spart geamul l-a rănit pe șofer la ochi
În timp ce ambulanța încerca să părăsească zona, alte persoane au apărut în fața autosanitarei. O piatră aruncată spre mașină a spart geamul din dreptul șoferului, iar cioburile l-au lovit în zona ochiului.
Florin Cîmpean a continuat să conducă, deși vederea îi era serios afectată. Ambulanțierul a descris ulterior deplasarea spre Cluj-Napoca spunând că a condus „ca prin ceață”.
După ce a ajuns la spital, acesta a fost operat de urgență. Potrivit relatării sale, medicii i-au pus aproximativ nouă fire la nivelul corneei. Directorul Serviciului de Ambulanță Cluj, Horia Simu, a confirmat că șoferul a suferit un traumatism ocular care a necesitat intervenție chirurgicală de urgență.
Pacientul aflat în autosanitară a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe. În ciuda atacului și a rănirii șoferului, echipajul a reușit să finalizeze misiunea.
„Am întors ambulanța și am luat-o spre Cluj, mi-au ieșit alți indivizi în față pe lângă cei care au blocat drumul și atunci am fost eu rănit. A intrat în sala de operație cu mine de urgență și a pus aproximativ nouă fire pe cornee. Sunt oarecum cu vederea afectată. Ca prin ceață am venit până la Cluj”, a povesit Florin Cîmpean, ambulanțier.
Ambulanța era una nouă și a fost scoasă din serviciu
Atacul a produs și pagube importante autosanitarei. Vehiculul era o ambulanță de tip C achiziționată recent prin PNRR și a fost scoasă temporar din serviciu pentru reparații.
Directorul Serviciului de Ambulanță Cluj a avertizat că indisponibilizarea unei astfel de autosanitare poate avea efecte asupra intervențiilor din zona Dej, deoarece vehiculul era utilizat inclusiv pentru cazuri critice.
Trei tineri au fost reținuți
După atac, polițiștii au identificat mai multe persoane și le-au dus la audieri. Trei tineri de 18, 22 și 24 de ani, toți din comuna Recea-Cristur, au fost reținuți pentru 24 de ore.
Aceștia sunt cercetați pentru distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ancheta continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Poliția: în România nu există cazuri de „ambulanțe care răpesc copii”
Atacul este analizat și în contextul informațiilor false care au circulat pe rețelele sociale despre presupuse „ambulanțe negre” care ar răpi copii.
IPJ Cluj a transmis că asemenea cazuri nu au fost înregistrate în România și a avertizat că fotografiile și clipurile distribuite online pot fi false sau modificate, inclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale.
Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență au condamnat atacul, atrăgând atenția că dezinformarea a pus în pericol atât echipajul medical, cât și pacientul transportat de ambulanță.
Cercetările continuă pentru stabilirea rolului fiecărei persoane implicate în atacul din noaptea de 8 august.
