Un echipaj al Serviciului de Ambulanță din județul Cluj a fost atacat cu bâte, topoare și pietre în comuna Recea-Cristur, după ce mai multe persoane ar fi confundat autosanitara cu presupusa „ambulanță care fură copii”. Șoferul ambulanței a fost rănit la un ochi de cioburile unui geam spart și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, potrivit informațiilor publicate de Dejeanul.ro.
Incidentul s-ar fi produs după ora 21:00, în timpul unei intervenții pentru un pacient care acuza o stare de rău. Echipajul fusese trimis la Recea-Cristur, iar la intrarea în localitate ar fi oprit pentru a cere indicații privind adresa pacientului.
Ambulanța ar fi fost blocată în drum spre Dej
După preluarea pacientului, autosanitara se îndrepta spre spitalul din Dej, când drumul i-ar fi fost blocat de un autoturism. Din acesta ar fi coborât mai multe persoane care aveau asupra lor bâte și topoare și care au început să lovească ambulanța, potrivit relatării Dejeanul.ro.
Publicația locală arată că agresorii ar fi invocat zvonuri răspândite pe TikTok despre o presupusă „ambulanță neagră” care ar răpi copii.
În timpul incidentului a fost aruncată și o piatră, care a spart un geam al autosanitarei. Cioburile l-au rănit la ochi pe șofer, care a reușit ulterior să ajungă la Cluj-Napoca. Potrivit aceleiași surse, acesta a fost internat și operat după ce corneea i-a fost afectată.
Membrii echipajului au apelat numărul de urgență 112 în timpul atacului și că niciun echipaj de poliție nu ar fi ajuns în sprijinul lor.
Mitul „ambulanței negre” a mai provocat incidente
Zvonul despre o presupusă „ambulanță neagră” care răpește copii este o legendă urbană veche, reapărută în România în mai multe rânduri. Libertatea relata încă din 2018 că Poliția Română avertizase public că în România nu au fost înregistrate cazuri în care o astfel de ambulanță să răpească persoane pentru prelevare de organe.
În același context, Poliția le recomanda oamenilor să sesizeze autoritățile dacă observă o situație suspectă și să nu distribuie informații neverificate pe rețelele sociale, pentru a evita amplificarea panicii.
