Doliu în familia CFR Cluj. Fostul fotbalist Radu Mărginean, jucător care a făcut parte din generația ce a contribuit la ascensiunea clubului din Gruia în prima parte a anilor 2000, a murit la doar 43 de ani. Anunțul a fost făcut de CFR 1907 Cluj, care a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și a amintit rolul fostului mijlocaș în parcursul echipei din Cupa UEFA Intertoto 2005. Pentru mulți suporteri, acea perioadă a fost unul dintre primele semne că CFR putea deveni o forță în fotbalul românesc.
Radu Mărginean a rămas în memoria fanilor ca unul dintre jucătorii generației care a pus umărul la renașterea CFR-ului, înaintea anilor în care clubul avea să câștige titluri și să ajungă constant în competițiile europene.
Conform Special Arad, Radu Mărginean se afla la baza de agrement pe care o deținea la ieșirea din Arad. Acesta dorea să intervină pentru a repara o defecțiune la un bazin cu apă și ar fi căzut în camera tehnică aflată în imediata apropiere a unui teren de fotbal, după ce ar fi încercat să coboare o scară. Fostul mijlocaș s-ar fi lovit la cap și nu a mai putut fi salvat de medici.
Cine a fost Radu Mărginean
Radu Mărginean a debutat în 1999 la echipa de seniori a UTA-ei, iar în 2002 a contribuit la promovarea echipei în prima ligă sub comanda regretatului Ionuț Popa. Un an mai târziu, după ce „Bătrâna Doamnă” a retrogradat în divizia secundă, Mărginean a rămas în prima divizie și a semnat cu FC Bihor, iar în 2004 se transfera la CFR Cluj, grupare alături de care a evoluat inclusiv în cupele europene.
După experiența din Gruia a ajuns la Gloria Bistrița, echipă pe care a reprezentat-o până la finalul carierei, cu excepția unei scurte reveniri la UTA, în sezonul 2012-2013. Radu Mărginean s-a retras în 2014, la doar 31 de ani, după 163 de meciuri jucate la nivelul Ligii 1 și 115 în divizia secundă. La începutul carierei, Mărginean a îmbrăcat și tricoul naționalei de tineret a României.
Ce a transmis CFR Cluj după moartea lui Radu Mărginean
CFR Cluj, grupare la care Radu Mărginean a jucat în perioada 2004-2008, a reacționat după vestea tragică. „Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru pierderea fostului nostru jucător, Radu Mărginean, care s-a stins din viață prea devreme, la vârsta de doar 43 de ani.
Radu Mărginean a făcut parte din generația care a scris una dintre cele mai frumoase pagini din istoria clubului, contribuind la parcursul remarcabil al CFR-ului în Cupa UEFA Intertoto din 2005 și aducând numeroase bucurii suporterilor noștri. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!”, au transmis „feroviarii” pe pagina oficială.
