Updated on octombrie 17, 2025
Pe o piață a muncii tot mai competitivă și într-un oraș precum Cluj-Napoca, unde costul vieții a crescut considerabil în ultimii ani, tinerii din generația Z învață rapid să-și cunoască valoarea. Pentru mulți dintre ei, discuțiile despre bani, carieră și viitor nu mai sunt subiecte tabu. Tot mai mulți studenți clujeni declară deschis ce salariu consideră „bun de pornire” și cum văd echilibrul între studii, muncă și implicare civică.
Unul dintre acești tineri este Mihai Lăcătuș, student la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), care vorbește sincer despre așteptările sale salariale, dar și despre rolul pe care îl are în comunitatea academică.
Tu ce răspunde la întrebarea „care ar fi un salariu bun de pornire” dacă ai fi chiar acum la primul tău interviu de angajare? O bună parte dintre colegii tăi de generaţie, alţi tineri gen Z, ştiu să fie direcţi cu privire la banii pe care cred că îi merită, iar un astfel de exemplu este Mihai Lăcătuş, student la UBB Cluj.
„Salariu minim pe care m-aş angaja în timpul facultăţii cred că ar fi în jur de 4.000 de lei net. Apoi, ca să rămân în Cluj după terminarea studiilor, să lucrez şi să trăiesc aici, cred că un salariu decent ar fi pornind de la 5.000 de lei”, spune el pentru Ziarul Financiar.
Mulţi alţi tineri sunt de aceeaşi părere, iar în rândul generaţiei Z este bine cunoscută ideea că „fără cel puţin 1.000 de euro, în ziua de azi, nu poţi să trăieşti decent”. Dar crezi că ajungi la 1.000 de euro la primul job, fără experienţă şi poate fiind încă pe băncile facultăţii?
Realitatea e că nu mulţi tineri au acest noroc şi de aceea aleg să se angajeze cât mai devreme. „Sunt de părere că e bine să lucrezi în timpul facultăţii pentru că dincolo de studii se caută şi experienţă, iar pentru a acumula experienţă ai nevoie de timp”, a mai spus tânărul.
Mihai Lăcătuş este student la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) şi urmează deja la al doilea program de masterat. El este şi reprezentant al studenţilor în Senatul Universităţii Babeş-Bolyai, având funcţia de student senator.