Averea impresionantă a noul ministru al Educației, Daniel David. Rectorul UBB câștigă împreună cu soția peste jumătate de milion de lei

Updated on ianuarie 11, 2025 Averea impresionantă a noul ministru al Educației, Daniel David. Rectorul UBB câștigă împreună cu soția peste jumătate de milion de lei 1

Noul ministru al Educației, Daniel David, a condus în ultimii patru ani Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a fost reales rector în acest an. Veniturile sale din această funcție au depășit semnificativ salariul unui ministru, atingând suma de 261.000 de lei în anul precedent.

Acest venit include atât salariul de rector, cât și venituri din proiecte de cercetare. Soția sa, tot cadru didactic la UBB, a obținut un venit anual de peste 330.000 de lei. Împreună, cuplul David a înregistrat venituri cumulate de aproape 600.000 de lei în anul fiscal anterior.

Daniel David a anunțat că se suspendă din funcție pe perioada în care va conduce Ministerul Educației. Asta înseamnă că noul ministru a acceptat o reducere a veniturilor anuale cu aproape 100.000 lei, în condițiile în care salariul unui ministru este puțin peste 150.000 lei, informează fanatik.ro.

Oricum, față de anul precedent, veniturile la UBB ale profesorului Daniel David erau în ușoară scădere. Astfel, în anul anterior, acesta câștigase puțin peste 290.000 lei, iar în anul 2020, anul în care era ales rector al UBB, declarase venituri salariale plus granturi de cercetare de 345.000 lei.

Profesorul Daniel David este autorul a opt cărți de specialitate, fiind cunoscut pentru lucrarea sa „Psihologia poporului român”, o lucrare destinată publicului larg. Pe lângă aceste lucrări a editat și contribuit cu lucrări la alte 16 cărți.

Potrivit declarației de avere, depuse în luna iunie a acestui an, profesorul Daniel David a câștigat peste 80.000 lei din drepturile de autor de la diverse edituri. O altă sumă importantă, peste 3.000 de euro, a provenit din consultanță economică, pentru Comisia Europeană și Editura Academică Springer, plus alți 7.000 de lei din premii științifice și consultanță pentru minister. Soția sa a declarat 13.000 lei, bani proveniți din premii științifice și doar 110 ron din drepturi de autor.

Anul trecut, acesta a încasat și alți 25.000 lei, în calitate de membru al Academiei Române.

La categoria bunuri deținute, Daniel David a declarat mai multe terenuri. Este vorba de trei terenuri agricole, cu o suprafață de 1,7 hectare, în localitatea Chilia din județul Satu-Mare, toate trei moștenite în anul 2018. În plus, acesta menționează alte trei terenuri intravilane, toate în Cluj-Napoca, cu o suprafață totală de 1.400 de metri pătrați.

Cel mai probabil două din aceste terenuri sunt asociate cu cele două proprietăți imobiliare pe care le-a declarat. Este vorba de două case de vacanță, ambele în Cluj-Napoca, cu suprafețe de 153 mp și 176 mp, achiziționate în anii 2012 și 2013. Soții David mai au declarate două autoturisme, un Audi Q5, fabricat în 2018, și un Volkswagen Tiguan, din 2015.

Cei doi profesori își țin economiile în depozite la trei bănci, în special în lei, dar au și câteva conturi în valută.

Concret, aceștia au în depozitele bancare peste 1,4 milioane lei, cea mai mare parte – circa un milion de lei la Banca Transilvania. În ceea ce privește valuta, aceștia au în economii circa 75.000 euro și aproximativ 18.000 de dolari americani.

Advertisements
error: Content is protected !!