Anchetă în Cluj, după ce o mașină de poliție a circulat pe trotuar: „Abia îi vezi o dată la două săptămâni şi când îi vezi ei fac numai tâmpenii”

Updated on noiembrie 13, 2024 Anchetă în Cluj, după ce o mașină de poliție a circulat pe trotuar: „Abia îi vezi o dată la două săptămâni şi când îi vezi ei fac numai tâmpenii” 1

Poliţia Cluj a început o anchetă după ce, pe rețelele sociale, a apărut o filmare cu o mașină a instituției, care cirula pe trotuar, relatează News.ro.

Potrivit imaginilor, două autospeciale par a se deplasa către o internenție, din moment ce au semnalele luminoase și acustice în funcțiune. Problema este că una dintre mașini circulă pe trotuar.

„În urma apariţiei unor imagini în care o autospecială de poliţie circula pe trotuarul unei străzi din Cluj-Napoca, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a demarat verificări pentru a stabili toate circumstanţele acestui eveniment. În cazul în care se vor identifica încălcări ale legislaţiei în vigoare, vor fi aplicate măsurile legale corespunzătoare”, a transmis, marţi seară, Poliţia Cluj.

„Abia îi vezi o dată la două săptămâni şi când îi vezi ei fac numai tâmpenii. Aţi văzut că a venit ăla pe trotuar frate. Abia a încăput printre stâlpişorii ăia doi, dar el a venit pe trotuar, printre oameni (…) poliţistul ăla cu maşina care a mers pe bandă a început să râdă, frate, de ăla care a mers pe trotuar (…) Mor oamenii pe drum, dar na, noi ne distrăm”, a afirmat cel care a filmat.

Advertisements
error: Content is protected !!