În timp ce alerga pe strada Mareșal Constantin Prezan din Cluj-Napoca alături de o prietenă, un clujean a fost confruntat cu reacția iritată a unui trecător care i-a reproșat că folosește strada ca pe o „pistă de alergare”.
Într-o postare pe Clujul Civic, Vlad Cărbune și-a exprimat indignarea față de această reacție.
„Mai scriu uneori aici, în online, despre cum biciclistul și toată ideea de transport sustenabil și sănătos e bagatelizată și uneori chiar batjocorită de autoritățile noastre publice – la ani lumină de atitudinea țărilor civilizate, în care mașina personală e secundară și bicicleta, trenul, transportul public sunt prioritare și se face totul pentru ele.
Dar azi mi-a fost dat să trăiesc ceva și mai și: Pe o stradă publică din oraș, mi s-a spus – mie și unei amice cu care alergam – „Incredibil! Da’ ce-i aici, pistă de alergare!?” :))))
Nu pot decât să râd, dar e tragic. Strada e Mareșal Constantin Prezan, strada aia din zona Iulius în care mapn-iștii și-au luat apartamente cu 26 de mii de euro și case (!!!) cu 68 de mii de euro…
Deci mai nou, n-am voie nici să alerg pe trotuarul sau strada „proprietarului” mapn-ist. Dar să merg la pas am voie? Pe un domeniu public? Sau mai bine să stau doar în casă să nu-l deranjez? Cum naiba să fac să le fie bine ăstora care nu înțeleg nimic din nimic?
(PS: Sunt clujean. M-am născut la Stanca. Și iubesc orașul ăsta, la naiba!, cu toți cretinii și idioții care viețuiesc în el…)”, a scris acesta.