Fostul antrenor al CFR Cluj, Ioan Andone, s-a mutat în Marbella, Spania, fiind încântat că are cheltuieli mai mici.
”Locuiesc la Marbella, dar nu pot să depășesc șase luni de stat acolo, pentru că rezidența fiscală o am în România. Dacă stau acolo, ei vin cu dublă impozitare”, a declarat Ioan Andone pentru GSP. Acesta subliniază că, deși Spania are legi stricte în ceea ce privește șederea prelungită, beneficiile trăirii acolo sunt considerabile: ”Așa-i legea în Spania, mă pot controla când dau pașaportul la aeroport, la contul din bancă, deci nu mă joc. Se poate să stai mai mult de 6 luni doar dacă ai un contract de muncă sau ceva, să ai un business acolo”, a declarat fostul antrenor al CFR Cluj, Ioan Andone.
Acesta a spus că traiul în Spania este mult mai ieftin decât cel din București. Spre exemplu, pentru curent acesta plătește doar 210 euro la două luni pentru o casă cu patru dormitoare, comparativ cu 2.500 de lei lunar în București.
”În Spania, cheltuiesc mai puțini bani decât în București. E mai scump la noi! Sincer! Taxele, impozitele, curentul… La noi, dau la curent 2.500 de lei pe lună la casă. În Spania, plătesc pe curent 210 euro pe două luni și am patru dormitoare la casă. Acolo am de toate, mult consum: am frigidere, merge aerul condiționat, calorifere electrice. Nu am gaz, în schimb”, a mai spus Ioan Andone.
Acesta a remarcat cât de mulți români locuiesc în Spania. În orașe precum Sevilla, Cadiz, Cordoba, Marbella și Malaga sunt aproximativ 170.000 de români.
”Sunt foarte mulți români acolo. În Sevilla, Cadiz, Cordoba, Marbella și Malaga sunt 170.000 de români. E o comunitate foarte mare. Se face și o biserică, se strâng fonduri. În general, sunt oameni tineri acolo, iar eu am prieteni care au firme de construcții, ateliere auto. N-am crezut că mă pot obișnui acolo, dar mai ales iarna este superb. Zăpadă n-am văzut niciodată! Dar sunt la două ore de Sierra Nevada, te duci și schiezi cât vrei”, a încheiat Ioan Andone.