Updated on ianuarie 30, 2024 Un clujean a postat un mesaj pe platforma Reddit în care spune că dorește să cumpere o locuință care în CF este trecut ca garaj și întreabă dacă este posibilă schimbarea cărții funciare pentru a transforma garajul în apartament.
„Doresc să achiziționez o garsonieră, care în CF apare ca garaj. Este mobilat deja, și are un chiriaș (nu știu dacă este cu contract sau nu). După achiziționare, aș dori să schimb CF-ul, ca să apară ca și apartament.
Întrebarea este, dacă se poate face acest lucru? Și în prezent, este legal, ca sa fie folosit pentru locuință? Se poate da în chirie cu contract?”, a întrebat acesta.
„Nu, este răspunsul la toate întrebările tare. Sunt notar. Nu ar trebui să-ți treacă prin cap să îți bagi banii în așa ceva”, a fost unul din răspunsuri.
Alți internauți i-au dat același sfat:
„Nu îți poți face domiciliul acolo. E țeapă, nu dă bani pe așa ceva. Nu poți vinde cuiva care cumpără cu credit apoi, nu poți pune ipoteca. Gândește ce fel de om e acel chiriaș pentru așa ceva? Unul care muncește, nu bea și plătește chiria la timp?”.
„Nu, nu poți. Și nu o sa poți să-ți faci domiciliu pe ea”.
„Ca să schimbi în cartea funciară destinația îți trebuie un act administrativ de la primărie. Iar primăria Cluj-Napoca nu eliberează așa ceva (și pe bună dreptate). Deci poți să-i oferi la om mai puțini bani că doar e un garaj”.
Potențialul cumpărător a venit cu un alt mesaj.
„Mulțumesc pentru răspunsuri, cel mai probabil nu voi cumpăra. Dar ca să răspund la câteva întrebări, da și eu aș sta acolo. Are 30 de mp, arată mai bine decat majoritatea garsonierelor din Cluj, este în parter, nu subsol, zona destul de Ok și prețul sub 1500 euro/mp. Și momentan stă acolo un student, nu un betiv, cum au sugerat unii.
Deci, singura problema cu acest imobil este ca în CF apare ca garaj. Și de asta am vrut sa aflu, dacă se poate schimba destinatia în spațiu locativ. Sau dacă nu, atunci dacă se poate locui în ea (fără sa fiu amendat de primărie)? Nu ma intereseaza, ca nu se poate face acolo domiciliu”