Nu a mai jucat de un an la CFR Cluj, dar încasează 11.000 de euro lunar

Updated on decembrie 15, 2023 Unul dintre jucătorii cu experiență de la CFR Cluj nu a mai prins niciun minut în teren de mai bine de un an, dar încasează nu mai puțin de 11.000 de euro lunar ca salariu.

Este vorba despre Cristian Bălgrădean, portarul care nu a mai jucat niciun meci oficial la CFR Cluj din toamna anului trecut. În noiembrie 2022, goalkeeperul apăra poarta ardelenilor la un meci de Cupă cu Dumbrăvița.

Dan Petrescu

Cei de la CFR Cluj au încercat să rezilieze contractul cu Bălgrădean în vară, însă fotbalistul nu a fost de acord.

Cristian Bălgrădean încasează 11.000 de euro lunar la CFR Cluj, iar ardelenii speră să ajungă la un acord cu portarul pentru reziliere în această iarnă, informează digisport.ro.

Portarul mai are contract cu cei de la CFR Cluj până la finalul actualului sezon.

CFR Cluj pregătește primul transfer al iernii: Demba Thiam

Potrivit celor de la tuttomercatoweb, CFR Cluj a pus ochii pe un portar din Serie C.

Sursa citată susține că portarul Demba Thiam a intrat pe radarul echipei antrenate de Andrea Mandorlini. În vârstă de 25 de ani, goalkeeper-ul senegalez este împrumutat de SPAL la Juve Stabia, liderul din grupa C al Ligii a treia din Italia.

Demba Thiam măsoară 2.02 metri și a evoluat în toate cele 17 partide disputate de echipa sa în campionat.

Pe lângă CFR Cluj, italienii anunță că Grenoble, echipă din Ligue 2 la care evoluează moldoveanul Virgiliu Postolachi, ar vrea să-l transfere și ea pe senegalez.

Advertisements
error: Content is protected !!