Aproape 500 de case și terenuri stau în calea metroului din Cluj. Printre expropriați, producătorul de bere Ursus, USAMV, Compania Kaufland, Avicola Gilău

Updated on decembrie 6, 2023 Exproprierea terenurilor pentru construirea metroului de la Cluj Napoca va costa 283 milioane lei, potrivit unui Proiect de Hotărâre de Guvern pe care Ministerul Transporturilor îl va trimite Executivului spre aprobare. Pentru prima linie de metrou din afara Bucureștiului vor fi expropriate 486 de imobile (case și terenuri) cu o suprafață totală de peste 400 000 mp. din care aproape 60 000 mp. construiți.

Printre expropriați, producătorul de bere Ursus, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Compania Kaufland, Avicola Gilău. Contractul pentru proiectarea și execuția Magistralei M 1 Cluj Napoca a fost semnat cu Asocierea Gulermak-Alstom-Arcada pentru aproape 2 miliarde Euro, fiind cel mai mare contract pentru infrastructura de transport atribuit până acum.

Aproape 500 de case și terenuri stau în calea metroului din Cluj. Printre expropriați, producătorul de bere Ursus, USAMV, Compania Kaufland, Avicola Gilău 1

Etapa de proiectare a început în iulie, informează economedia.ro.

Lucrările pentru descărcarea arheologică pentru Metroul de la Cluj Napoca încep luna aceasta și durează 12 luni.

,,Pentru realizarea lucrărilor pentru „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”, este necesară ocuparea unei suprafețe de teren de 418.188 mp., aferentă unui număr de 486 de imobile proprietate privată, construcții în suprafață totală de 58.402 mp., împrejmuiri în suprafață totală de 5.209,28 ml, masa lemnoasă în cantitate de 22,68 mc., de pe raza municipiului Cluj-Napoca și localității Florești, pentru care este necesară a fi aprobată declanșarea procedurilor de expropriere. -Proiect Hotărâre de Guvern exproprieri Metrou Cluj Napoca.De asemenea, pentru M 1 este nevoie de ocuparea unei suprafețe de 12 800 mp., proprietate publică a statului român și alți 172 000 mp. din proprietatea Primăriilor Cluj Napoca și Florești.

Trenurile metroului din Cluj-Napoca vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasageri, mai puţin de jumătate din capacitatea proiectată pentru Magistralele M5 şi M6 din Bucureşti. „Construcția unei linii de metrou ușor, cu 19 stații subterane în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90 sec: 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 trenuri / oră și sens) și un depou suprateran. Cluj Napoca este al doilea oraş din România după numărul de locuitori, iar valorile de circulaţie pe DN 1 Floreşti – Cluj Napoca sunt comparabile cu cele de pe DN 1 Otopeni – Bucureşti (şosea cu 6 benzi)”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.

Advertisements
error: Content is protected !!