Factură de 1 milion de lei la curent pentru Aeroportul Cluj. David Ciceo: “Situația este absolut disperată!.

Updated on octombrie 15, 2022 Aeroporturile din țară nu mai fac față cheltuielilor, iar toate acestea se vor simți în buzunarele pasagerilor. La Cluj-Napoca, ultima factură la energia electrică depășește un milion de lei. Conducerea caută soluții ca să o poată achita, informează digi24.ro.

David Ciceo, director al Aeroportului Cluj-Napoca: “Situația este absolut disperată! Solicităm insistent să fim incluși și noi în categoria unităților care o perioadă măcar sunt protejate”.

Factură de 1 milion de lei la curent pentru Aeroportul Cluj. David Ciceo: "Situația este absolut disperată!. 1

“La Cluj, factura e mai mică acum pentru că noi cumpărăm la 4.500 lei mw și în 2019 îl cumpăram la 360 de lei. Nu există nicio predictibilitate”.

“Producătorii de energie, intermediarii, nu vor să încheie contracte pe mai mult de o lună, cu aeroporturile. Siguranța în securitate e pe primul loc și avem nevoie de predictibilitate și avem nevoie de prețuri normale”.

Aeroportul din Iași are o factură estimată pentru luna septembrie la energie electrică de aproape jumătate de milion de euro, de 20 de ori mai mult decât sumele plătite până în luna iulie. Aceste sume uriașe pot fi acoperite cel mult două – trei luni, spune directorul aeroportului din Iași.

Romeo Vatră, director al Aeroportului Iași: “Aeroportul Iași are o medie pe anul 2021 de 220 mw pe lună. Acest curent nu vine doar din ce se consumă în cadrul terminalului, vorbim și de balizajul pistei și de iluminatul platformei. Din acest punct de vedere se poate pune în pericol, fiind la un moment dat nevoiți să luăm măsuri pentru a reduce curentul”.

Advertisements
error: Content is protected !!