(Foto/Video) Accidente în lanț în Cluj Napoca. Bărbat de 82 de ani lovit pe Eroilor. Mașină răsturnată pe drumul Sfântul Ioan

Actualizat: 28 iunie 2022, 04:56

Două accidente au avut loc ieri seară în Cluj Napoca. Un bărbat de 82 de ani a fost lovit de o mașină pe Bulevardul Eroilor. În timp ce, pe drumul Sfântul Ioan, un autoturism s-a răsturnat.

Bărbat lovit pe Eroilor

Conform reprezentanților IPJ Cluj, bărbatul, în vârstă de 82 de ani, s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii, unde a fost surprins și accidentat de un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani.

Testarea cu aparatul etilotest a celui din urmă a indicat concentrația de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

Bărbatul accidentat a fost transportat la o unitate medicală.

Mașină răsturnată pe drumul Sfântul Ioan

Pompierii clujeni au anunțat luni seara o intervenție la un accident rutier petrecut pe Drumul Sfântul Ioan din Cluj-Napoca.

”Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe Drumul Sfântul Ioan din Cluj-Napoca”, a transmis ISU Cluj.

Din primele informații, conducătorul unui autoturism care se deplasa pe Drumul Sfântul Ioan din municipiul Cluj-Napoca, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

 

(Foto/Video) Accidente în lanț în Cluj Napoca. Bărbat de 82 de ani lovit pe Eroilor. Mașină răsturnată pe drumul Sfântul Ioan 1

”Apelul de urgență a venit în jurul orei 21:30, iar pentru misiune au fost mobilizate o autospecială și un echipaj de terapie intensivă mobilă.

Pompierii au găsit la fața locului un autoturism răsturnat, însă din fericire nu au existat persoane încarcerate. O tânără de 24 de ani a fost consultată de echipajul SMURD, fără a fi transportată la spital.

Ulterior, pompierii au asigurat și măsurile PSI”, a mai precizat ISU Cluj, în comunicatul de presă transmis în seara de luni 27 iunie.

Accident

Advertisements
error: Content is protected !!