Țânțarul asiatic de tufiș a fost descoperit la Cluj. „Raportările s-au realizat din zona aeroportului internațional ‚Avram Iancu’ din Cluj-Napoca”

Updated on aprilie 28, 2022 O nouă specie exotică de țânțari în România, denumită „țânțarul de tufiș asiatic”, a fost descoperită la Cluj-Napoca. În ultimii ani au fost înregistrate la noi în țară boli tropicale și mai multe cazuri de febră Dengue, Zika, febră galbenă şi chikungunya.

Carla Andreea Culda este doctorandă la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca la departamentul de Parazitologie și Boli Parazitare. Ea își derulează activitatea științifică în Insulele din Galapagos, cercetarea fiind şi subiectul tezei sale de doctorat. Aceasta oferă drept exemplu ţânţarul-tigru, descoperit în Bucureşti încă din anul 2012. Deşi este originară din zona temperată şi tropicală a Asiei, specia s-a răspândit, în ultimul deceniu, în mai multe oraşe din ţara noastră.

Țânțarul asiatic de tufiș a fost descoperit la Cluj. „Raportările s-au realizat din zona aeroportului internațional ‚Avram Iancu’ din Cluj-Napoca” 1

„În Cluj-Napoca, studiile recente au evidențiat prezența unei noi specii exotice – țânțarul de tufiș Asiatic, Aedes japonicus japonicus. Raportările s-au realizat din zona aeroportului internațional ‚Avram Iancu’ din Cluj-Napoca.

Această specie nu este considerată un vector major în transmiterea bolilor, dar se cunoaște din literatura de specialitate că transmite mai multe flavivirusuri (ex. West Nile, encefalita japoneză, chikungunya, febra dengue, LaCrosse, encefalita ecvină de est, encefalita St. Louis, febra Rift Valley, virusurile Zika și Usutu) precum și viermii cilindrici (ex. Dirofilaria immitis și Dirofilaria repens). În conformitate cu Raportul epidemiologic anual al ECDC din 2018, în România s-a înregistrat un număr semnificativ de cazuri al Encefalitei West Nile (267 de cazuri confirmate și 43 de decese)”, a arătat cercetătoarea, potrivit Libertatea.

În vara anului 2021 un „nou” tip de insectă a „împânzit” Clujul. Oamenii se plângeau că acestea se prind de haine și sunt în număr foarte mare, dar și că înțeapă. Insecta are denumirea de „Tigrul platanului” și apare vara, o posibilă cauză a apariției lor fiind plantarea de platani în diferite zone ale orașului.

Specialiștii spun că Tigrul platanului (Corythucha ciliata) este o specie invazivă, originară din America de Nord, de pe coasta de est, iar prezența ei în Europa a fost semnalată prima dată în 1956 în Italia și de acolo s-a răspândit foarte ușor în toată Europa, anunță Monitorul de Cluj.

Specialistul entomolog Elena Iorgu a explicat la Digi24 că nu se cunoaște ce anume determină această specie să înțepe oamenii: „Ea este o specie erbivoră, se hrănește cu conținutul de celuloză al frunzelor de platan și ocazional, atunci când este în număr foarte, foarte mare și insectele cad sau zboară de pe suprafața frunzelor pe suprafața pielii oamenilor, îi înțeapă și pe aceștia, confundând probabil pielea lor cu suprafața frunzei de platan”, explică entomologul.

Tigrul platanului a devenit rezistent la soluțiile de combatere a acestora, o soluție pentru ca acestea să dispară fiind reducerea numărului de platani plantați în orașe.

În cazul în care suntem înțepați de acest tip de insectă și pe acea zonă pielea se înroșește, medicii recomandă să ne spălăm cu apă şi săpun și să ne adresăm medicului de familie, dacă avem un fond alergic.

Advertisements
error: Content is protected !!