Primarul Floreștiului a anunțat când începe construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj

Actualizat: 5 septembrie 2026, 06:22

Construcția propriu-zisă a Spitalului Regional de Urgență Cluj ar urma să înceapă în săptămâna care începe luni, 7 septembrie, după ani de întârzieri, licitații și contestații. Constructorul se află acum în etapa de organizare a șantierului, iar utilajele au început deja să apară pe amplasamentul din Florești.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, care spune că administrația locală a intervenit inclusiv pentru amenajarea unui acces secundar destinat organizării de șantier.

„Acum mă bucur că au început să-și organizeze șantierul. Chiar am văzut niște utilaje dimineață și, probabil, din săptămâna viitoare vor începe și lucrările efective de construire la spital”, a declarat Pivariu la ZIUA LIVE. 

Primarul Floreștiului spune că autorizația de construire a fost emisă de administrația locală și că proiectul a ajuns, în sfârșit, în punctul în care poate începe ridicarea efectivă a clădirii. În zona blocurilor din apropierea amplasamentului a fost amenajat și un acces secundar, destinat exclusiv organizării de șantier.

„Ieri i-am ajutat cu accesul secundar, care se face doar pentru organizarea de șantier, în zona de lângă blocuri”, a explicat Bogdan Pivariu.

Accesul este important în condițiile în care lucrările vor presupune deplasarea unui număr mare de utilaje și camioane într-o zonă în care există deja locuințe și trafic intens.

Amplasamentul a fost predat constructorului în iulie

Etapa actuală vine după ce amplasamentul a fost predat oficial constructorului pe 8 iulie 2026. Anterior, pe teren au fost executate lucrări pregătitoare, inclusiv pentru fundațiile speciale și pentru devierea utilităților. Contractul pentru construirea efectivă a spitalului fusese semnat pe 12 mai, la Palatul Victoria.

Procedura de atribuire a fost una lungă. Ministerul Sănătății arată că au fost depuse nouă oferte, iar evaluarea și soluționarea contestațiilor s-au încheiat definitiv în primăvara acestui an. Procesul de evaluare a fost finalizat pe 6 mai 2026.

Contract de 1,79 miliarde de lei pentru lucrările principale

Contractul semnat în luna mai pentru etapa principală de execuție are o valoare de 1,79 miliarde de lei fără TVA și o durată de 40 de luni.

În această sumă intră construirea clădirii principale, realizarea heliportului și a parcului fotovoltaic, instalarea echipamentelor medicale grele, amenajările exterioare, racordarea la utilități și infrastructura rutieră de legătură cu DN1/E60. Garanția lucrărilor este de 120 de luni.

Investiția totală în Spitalul Regional de Urgență Cluj depășește, potrivit Ministerului Sănătății, 3,3 miliarde de lei.

849 de paturi și 22 de săli de operație

Spitalul Regional va fi una dintre cele mai mari unități medicale construite de la zero în România în ultimele decenii.

Proiectul prevede 849 de paturi pentru spitalizare continuă, dintre care 106 paturi ATI, inclusiv pentru pediatrie, neonatologie și tratamentul marilor arși.

Vor mai exista 34 de paturi pentru spitalizare de zi, 71 de cabinete ambulatorii organizate în 11 clinici și 22 de săli de operație.

Clădirea principală va avea opt niveluri, o suprafață construită de aproximativ 31.800 de metri pătrați și o suprafață desfășurată totală care depășește 184.000 de metri pătrați, dacă sunt incluse clădirile tehnice și amenajările exterioare.

Capacitatea estimată este de aproximativ 4.200 de persoane simultan.

Șase centre medicale integrate

O particularitate a viitorului spital va fi organizarea activității în șase centre multidisciplinare.

Acestea vor fi dedicate patologiilor Cap și Gât, Toracice, Abdominale, Articulații–Coloană–Traumă, Medicină Internă și Mama și Copilul.

Modelul urmărește ca mai multe specialități medicale implicate în tratarea aceluiași pacient să funcționeze integrat, reducând timpul necesar pentru diagnostic și tratament.

Spitalul va avea și heliport, centru pentru mari arși, infrastructură de imagistică și cardiologie și facilități pentru urgențe complexe.

Un proiect despre care Clujul vorbește de peste 15 ani

Spitalul Regional este unul dintre proiectele de infrastructură despre care autoritățile clujene discută de mai bine de un deceniu.

Autorizația de construire a fost emisă de Primăria Florești încă din aprilie 2023, însă licitația pentru lucrările principale și contestațiile depuse ulterior au împins începerea construcției cu câțiva ani.

Contractul de execuție a putut fi semnat abia în mai 2026, după soluționarea litigiilor privind atribuirea lucrărilor.

„Discutăm de peste 15 ani despre acest proiect. Să știți că și eu sunt nerăbdător să-l văd finalizat”, a spus Bogdan Pivariu

Dacă termenul contractual de 40 de luni va fi respectat, etapa principală de construcție ar urma să se întindă pe mai bine de trei ani de la începerea efectivă a lucrărilor.

Actualul Spital Clinic Județean de Urgență Cluj funcționează în peste 33 de clădiri distincte, unele aflate la kilometri distanță una de alta, și deservește urgențele majore din întreaga regiune de nord-vest. Noul spital regional este gândit tocmai pentru concentrarea unei părți importante a acestor servicii într-un complex medical modern.

Advertisements