Copil de 13 ani, găsit inconștient după un accident cu motocicleta în Cluj. A fost chemat elicopterul SMURD

Actualizat: 19 iunie 2026, 04:41

Un copil de aproximativ 13 ani a fost grav rănit, joi seară, în urma unui accident produs pe un deal din apropierea localității Muntele Rece, județul Cluj. Minorul a fost găsit inconștient de echipajele de intervenție și primea îngrijiri medicale la fața locului. Potrivit informațiilor transmise de autorități, în accident a fost implicat un motociclist, iar copilul este singura victimă anunțată până acum. Pentru preluarea minorului a fost solicitat elicopterul SMURD.

La intervenție au fost trimise o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, echipajele operative intervenind de urgență în zona în care s-a produs accidentul.

”Conform primelor cercetări efectuate la faţa locului, a reieşit faptul că un minor de 13 de ani, în timp ce conducea un motociclu pe DJ 107N, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, în condiţii ce urmează a se stabili în cadrul cercetărilor, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din aceeaşi localitate”, a transmis IPJ Cluj.

În urma accidentului, băiatul de 13 ani a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Advertisements
error: Content is protected !!