Doi polițiști din Cluj-Napoca au fost condamnați la închisoare cu executare într-un dosar de mită, după ce ar fi cerut bani unui șofer oprit în trafic pentru a nu-l sancționa. Unul dintre agenți a primit 4 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită, iar celălalt 4 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită.
Potrivit anchetei, șoferul ar fi fost determinat să retragă bani de la un bancomat, după care suma ar fi fost pusă în autospeciala de poliție. Cazul a ajuns în instanță, iar magistrații au dispus și interzicerea exercitării unor funcții publice și a profesiei de polițist pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepselor. Fapta a vizat o mită de 500 de lei, cerută pentru ca șoferul să nu fie amendat.
Cei doi polițiști din Cluj-Napoca au cerut și primit mită de la un șofer pe care l-au oprit în trafic. Unul dintre agenți a primit ptru ani și șase luni de închisoare, iar colegul său patru ani pentru complicitate la luare de mită. După executarea pedepselor, cei doi nu vor mai putea lucra în poliție timp de trei ani, informează Digi24.
Faptele au avut loc în 2020, însă Tribunalul Cluj s-a pronunțat abia acum. Potrivit instanței, polițiștii l-au oprit pe șofer pe o stradă din oraș și au spus că riscă o amendă de aproximativ 800 lei și suspendarea permisului. Ulterior, l-au determinat să retragă 500 lei de la un bancomat și să pună banii în autospecială.
Pentru a evita sancțiunea, judecătorii au stabilit că agenții și-au folosit funcția pentru a obține bani în schimbul nesancționării șoferului.
Deși aceștia au negat acuzațiile, instanța a considerat că probele administrate, inclusiv declarațiile martorilor și imaginile video, confirmă primirea mitei.
Nu este prima dată când polițiști din Cluj-Napoca sunt trimiși în spatele gratiilor pentru luare de mită. În 2023, doi agenți de poliție din cadrul IPJ Cluj au fost condamnați la închisoare cu executare pentru că ar fi luat mită de la șoferii opriți în trafic.
Cei doi, un bărbat și o femeie, pretindeau șpagă între 200 și 500 de lei, ca să-i scape pe conducătorii auto de amenzi. Pedepsele de 5 ani și 3 luni închisoare, respectiv 4 ani închisoare au fost dispuse de Tribunalul Cluj.
