Primăria Cluj-Napoca a stabilit bugetul pentru finanțarea proiectelor sportive în 2026, iar diferența dintre U Cluj și CFR Cluj este uriașă. Universitatea Cluj ar urma să primească 2,66 milioane de euro de la bugetul local, în timp ce echipa de fotbal CFR Cluj nu primește nimic. În total, asociațiile și cluburile sportive din Cluj-Napoca vor primi 30,8 milioane de lei, adică aproximativ 5,86 milioane de euro. U Cluj este principalul beneficiar al finanțărilor, cu aproape jumătate din suma totală alocată de municipalitate pentru sport.
Pe listă apare și Clubul Sportiv CFR, cu aproximativ 26.000 de euro, însă acesta nu are legătură cu echipa de fotbal patronată de Ioan Varga. În schimb, Clubul Sportiv Universitatea primește peste 1,5 milioane de euro, iar U-BT Cluj-Napoca va primi 571.500 de euro.
Universitatea Cluj este, de departe, societatea care va beneficia de cea mai mare sumă de la bugetul local. Vicecampioana din Superliga va încasa nu mai puțin de 2,66 milioane de euro, aproape jumătate din bugetul total propus de Primăria Cluj, informează gsp.ro.
Pe lângă U Cluj, și alte societăți vor încasa de la bugetul local. Primăria a alocat 1,52 milioane de euro pentru Clubul Sportiv Universitatea, care deține echipele de rugby, handbal, atletism, potrivit efainlacluj.ro.
Pe lista asociațiilor beneficiare se numără și U-BT Cluj-Napoca, echipa de baschet de renume din oraș, care va primi 571.500 de euro.
Alte asociații care primesc bani de la Primăria Cluj
Federația Română de Handbal: 152.692 €
Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca: 130.746 €
Federația Română de Volei: 114.519 €
Federația Română de Tenis de Masă: 85.889 €
Federația Română de Karate WUKF: 47.716 €
Liceul cu Program Sportiv Cluj-Napoca: 42.944 €
Asociația Fotbal Club Universitatea Olimpia Cluj: 89.707 €
Asociația Club Sportiv Academia de Fotbal Viitorul Cluj: 19.086 €
Clubul de Fotbal Feminin Clujana: 6.680 €
Clubul Sportiv Savu Racing: 83.980 €
Federația Română de Gimnastică Ritmică: 62.985 €
Clubul Sportiv „Voința”: 34.356 €
Clubul Sportiv Politehnica Cluj-Napoca: 33.401 €
Asociația Clubul Sportiv „Motorhome Napoca Rally Team”: 33.401 €
Asociația Județeană de Judo Cluj: 20.995 €
Clubul Sportiv Sănătatea – Servicii Publice: 19.086 €
