Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe strada Margaretelor din municipiul Turda, unde flăcările au cuprins mai multe locuințe și barăci aflate foarte aproape una de alta. Intervenția a mobilizat forțe importante de pompieri și echipaje medicale, după ce focul s-a extins rapid într-o zonă dens construită.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Turda, sprijiniți de echipaje și autospeciale din Cluj-Napoca, Dej și Câmpia Turzii. În total, la operațiune au participat șapte autospeciale de stingere, o autoscară pentru intervenții la înălțime, un echipaj SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Primele informații au arătat că incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați.
”Pompierii din cadrul Detaşamentului Turda, sprijininti de forte si mijloace din cadrul Detaşamentelor 1, 2 Cluj-Napoca şi Dej, precum si a SVSU Câmpia Turzii, actioneaza în aceste momente pentru limitarea si stingerea unui incendiu de amploare, care a cuprins mai multe locuinţe situate pe strada Margaretelor din municipiul Turda”, anunţă ISU Cluj.
Pe parcursul intervenției, pompierii au acționat pentru limitarea extinderii flăcărilor spre alte imobile din apropiere. După orele de luptă cu focul, bilanțul transmis de autorități a arătat că au ars aproximativ 20 de locuințe, descrise în informările publice drept case și barăci. Spre dimineață, o parte dintre forțele venite în sprijin s-au retras, iar în zonă au rămas pompierii din Turda, care au continuat supravegherea perimetrului și lichidarea focarelor ascunse.
„Suplimentar fata de persoana transportata la spital menționată anterior, un al doilea bărbat, în vârstă de aproximativ 70 de ani, care s-a prezentat la echipajul SMURD cu o plagă la mână, urmează să fie transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
S-au retras de la locul incendiului forțele aflate in sprijin, rămân doar cele de la Detașamentul de Pompieri Turda și va fi schimbat personalul care a intervenit, cu personalul de la permanență pentru supravegherea zonei, precum și lichidarea focarelor ascunse. Au ars aproximativ 20 de locuințe (barăci), a căror suprafață însumează aproximativ 500 mp” a transmis ISU Cluj într-un update.
Șase persoane au fost consultate la locul incendiului de către echipajele medicale. Dintre acestea, un bărbat de aproximativ 60 de ani a fost transportat la spital cu posibile arsuri superficiale la nivelul brațelor și suspiciune de intoxicație cu fum, fiind conștient și cooperant în momentul preluării.
Ulterior, un al doilea bărbat, în vârstă de aproximativ 70 de ani, care s-a prezentat cu o plagă la mână, a fost de asemenea transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Pentru celelalte persoane evaluate nu a fost necesar transportul la spital.



