Pompierii clujeni au intervenit în noaptea de miercuri spre joi pentru stingerea unui incendiu de amploare izbucnit într-o gospodărie din localitatea Bucea, comuna Negreni, unde flăcările au distrus o casă de locuit, anexele acesteia și mai multe bunuri aflate în interior.
La fața locului au fost trimise progresiv cinci autospeciale de stingere. Pentru că incendiul se manifesta generalizat și exista un risc mare de extindere, dispeceratul integrat ISU-SAJ Cluj a solicitat și sprijin din județul vecin, astfel că la intervenție au participat echipaje din cadrul Detașamentului Huedin, Punctului de Lucru Florești și Stației de Pompieri Aleșd din județul Bihor.
Solicitarea a venit în jurul orei 22.40, iar la fața locului au fost trimise progresiv cinci autospeciale de stingere. Întrucât incendiul s-a manifestat generalizat, cu mare pericol de extindere, din dispeceratul integrat ISU-SAJ Cluj a fost solicitat sprijin, deplasându-se imediat o autospecială din cadrul ISU Bihor. Astfel, au acționat echipaje din cadrul Detașamentului Huedin, Punctului de Lucru Florești, respectiv Stației de Pompieri Aleșd.
Incendiul a cuprins o casă de locuit, pe o suprafață de peste 350 de metri pătrați, precum și anexele acesteia, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Flăcările au fost favorizate de vântul puternic, dar și de numeroasele materiale combustibile folosite la construcția imobilelor, printre care polistiren și lemn. Totodată, materialele inflamabile depozitate în anexe au întețit arderea, fiind înregistrate pagube însemnate. Au ars diferite utilaje folosite pentru prelucrarea lemnului, dar și un ATV.
Din fericire, pe parcursul misiunii nu au existat persoane care să necesite îngrijiri medicale, pompierii reușind să stingă incendiul în limitele găsite. Alimentarea autospecialelor cu apă a fost realizată din râul Crișul Repede, situat la aproximativ 300 de metri distanță de incendiu.
Intervenția s-a încheiat în jurul orei 04.50, incendiul izbucnind, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit, a informat ISU Cluj în dimineața de joi, 26 martie a.c.


