O scenă dramatică s-a petrecut duminică după-amiază în Turda, într-o zonă intens circulată a orașului. Un bărbat a murit în stația de autobuz de lângă Dedeman, după ce i s-a făcut rău și s-a prăbușit sub privirile oamenilor aflați în apropiere.
Totul s-a întâmplat cu puțin timp înainte de ora 16:00, în stația aflată pe sensul de mers spre centrul orașului. Martorii au sunat imediat la 112, după ce bărbatul s-a prăbușit în stație. Unele persoane aflate la fața locului au spus că acesta ar fi avut și o lovitură la cap, însă împrejurările exacte urmează să fie stabilite de autorități, informează turdanews.ro.
La fața locului a ajuns rapid un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare și au încercat timp de mai multe minute să îl readucă la viață pe bărbat. Din păcate, intervenția nu a avut rezultatul sperat, iar acesta a fost declarat decedat.
Pe durata intervenției, zona a fost securizată de un echipaj al Poliției Locale Turda, pentru ca manevrele medicale să se poată desfășura fără probleme și pentru a evita blocajele în trafic. Ulterior, la fața locului au ajuns și polițiștii din cadrul Poliției Naționale, care urmează să stabilească exact cum s-a produs incidentul și ce a dus la decesul bărbatului.
