URBANO Shopping & Living, cel mai mare parc comercial din Transilvania, se apropie cu pași repezi de momentul deschiderii. Amplasat între Florești și Gilău, proiectul este gândit să devină principala destinație de shopping și servicii din vestul Zonei Metropolitane Cluj, pe modelul unui hub urban în care îți poți rezolva „dintr-o oprire” cumpărăturile, timpul liber și micile treburi de zi cu zi.
Pe șantier este forfotă continuă, iar lucrările au ajuns deja la un grad de realizare de aproximativ 80%, potrivit dezvoltatorului URBANO Group. Galeriile comerciale sunt aproape completate la nivel de fațade, se lucrează intens la drumurile interioare și la zona de drive-thru, iar imaginea de ansamblu începe să semene tot mai mult cu viitorul „pol comercial” promis pentru această parte a Clujului.
„În momentul de față avem un procent undeva la 80% pe tot proiectul. Pe zona de galerii comerciale lucrăm la fațade, este un procent de 95% finalizat. Mai avem de tras destul de puternic acum, că a trecut perioada de iarnă și putem lucra pe zona de exterioare și pe zona de hub drive-thru, unde lucrăm la terasamente și pe partea de închideri clădiri fațade”, a spus Horațiu Ilea, Managing Partner al companiei care dezvoltă proiectul, URBANO Group, citat de Ziua de Cluj.
O bună parte din drumurile interioare sunt gata, iar restul urmează să fie finalizate până în luna martie.
„În acest moment, utilajele lucrează pe zona de terasamente, drumuri. Am reușit înainte de sărbători să închidem cam 70% din partea de drumuri pe zona de parc la nivel de asfalt, iar acum lucrăm pe ce ne-a mai rămas. Băgăm terasamentele, urmează să intre echipele la partea de bordurare și estimăm undeva în 2-3 săptămâni să finalizăm și partea de asfaltare pe lucrările de drumuri”, a dezvăluit reprezentantul URBANO Group.
URBANO Shopping & Living, cel mai mare parc comercial din Transilvania, se va deschide în primăvara acestui an și va deveni principalul pol de retail din zona metropolitană Cluj – Vest. Proiectul, cu o investiție estimată la până la 100 de milioane de euro, funcționează pe principiul „One Stop Shop” și se adresează locuitorilor din Florești, Gilău, Luna, Vlaha și vestul Clujului. Pe lângă ancorele Selgros și Hornbach, vor fi prezente branduri precum Lidl, Sinsay, Deichmann, Jysk, Stay Fit Gym, Mesopotamia sau Fressnapf. Noul parc va include și un Drive-Thru Hub și va genera peste 500 de locuri de muncă.
