O proprietate spectaculoasă din satul Mănăstireni, județul Cluj, a atras atenția cotidianului american The New York Times. Casa este scoasă la vânzare pentru 856.164 de dolari, față de 880.000 de dolari prețul anterior, și cucerește prin zona în care este amplasată.
Reședința aflată la marginea unei păduri, pe malul râului Căpuș, se remarcă printr-un stil boem, arhitectură rustică, dotări contemporane și o atmosferă ce ar putea seduce artiștii și iubitorii de natură, informează adevarul.ro.
Proprietatea are 540 de metri pătrați și este alcătuită din trei clădiri – locuința principală, un atelier creativ și o casă pentru oaspeți – toate complet renovate începând cu anul 2021. Fosta fermă ecvestră, construită în 1960, a fost transformată într-o locuință cu patru dormitoare și trei băi, ce păstrează din farmecul rustic, dar aduce confortul contemporan.
„Această proprietate neobișnuită, aflată la marginea unei păduri, are o atmosferă boemă ce ar putea atrage artiștii”, scriu jurnaliștii americani, care aduc în vedere și peisajul idilic din jur: dealuri, pădure, alei pietruite, un cuptor tradițional pe lemne și o sală de mese în aer liber.
Reședința principală, de aproximativ 437 mp, ocupă două clădiri conectate printr-o alee neasfaltată. Fostul grajd cu două etaje a fost reconfigurat într-un spațiu de locuit cu living înalt cu sobă pe lemne, bucătărie deschisă cu blaturi din lemn masiv, un dormitor cu baie proprie la parter și spațiu de birou plus încă un dormitor la etaj.
Fosta fermă este astăzi un atelier de creație, dar poate fi transformată într-o reședință de cinci dormitoare, potrivit descrierii făcute de The New York Times.
Casa de oaspeți are în jur de 102 mp și include o sobă pe lemne, un living conectat cu zona de luat masa, un dormitor, o baie, uși tradiționale din lemn vopsite și textile brodate.
Publicația americană descrie și frumusețea locului în care se află proprietatea: „Casele au acoperișuri înclinate, roșii și maro, proiectate să reziste zăpezilor de iarnă și ploilor de vară. Mănăstireni se află la aproximativ o oră de mers cu mașina la vest de Cluj-Napoca, cel mai mare oraș din Transilvania și al doilea oraș ca mărime din România, unde urmele zidurilor romane coexistă cu clădiri gotice, baroce și Art Nouveau restaurate.”