Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășurat sub anestezie generală.
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, potrivit Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Acesta rămâne internat, anunță Stirile Pro TV.
„În urma evaluărilor de specialitate, imagistice și histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, a transmis spitalul într-un comunicat de presă, conform Fanatik.
În dimineața de luni, Ion Iliescu a fost supus unei proceduri medicale.
„În cursul acestei dimineți, sub anestezie generală, a beneficiat de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare. Intervenția a decurs fără incidente. Starea generală rămâne staționară. Se menține internarea în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare”, a mai precizat spitalul.
Ion Iliescu a fost internat săptămâna trecută în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din București.
Fostul președinte al României, în vârstă de 95 de ani, a fost plasat în secția de Terapie Intensivă a spitalului SRI, iar starea sa este una stabilă.
În vârstă de 95 de ani, Ion Iliescu este un pacient cunoscut cu multe afecțiuni grave.
Are 6 stenturi montate la inimă, iar în 2019 a fost internat la Institutul de Boli Cardiovasculare CC Iliescu din capitală, unde a trecut printr-o altă intervenție cardiacă.