Mircea Bravo, despre realția specială cu Tanti Lenuța: „O sun mai des decât pe bunica mea”

Updated on martie 16, 2025 Mircea Bravo, despre realția specială cu Tanti Lenuța: „O sun mai des decât pe bunica mea” 1

Mircea Bravo, celebrul vlogger clujean, a dezvăluit că interacționează mai frecvent cu Tanti Lenuța decât cu propria sa bunică. Tanti Lenuța, pe numele real Lenuța Moldovan, este o figură familiară publicului, având 76 de ani și fiind originară din comuna Chinteni. Colaborarea dintre cei doi a început acum nouă ani, iar, deși nu există o legătură de rudenie între ei, relația lor este una apropiată și armonioasă.

Mircea Bravo are o relație de prietenie cu Tanti Lenuța și dincolo de lumina reflectoarelor. El obișnuiește să o viziteze în satul ei și să o sune des, iar atunci când nu o face, e jale.

„Ultima dată am fost certat acum două săptămâni, pentru că nu prea am sunat-o. Au trecut două. săptămâni și într-adevăr de fiecare dată… și acum mă simt prost că nu o sun. După prima filmare s-a stabilit din start o relație, nu ca cea dintre doi colaboratori, ci ca cea dintre bunică și nepot.

O sun o dată pe săptămână, mă duc s-o vizitez, acum cum am avut o perioadă mai aglomerată, e tot mai greu, mai ales de când am o fetiță, programul meu e mult mai încărcat și îmi permite tot mai puțin să dau o fugă până la ea în sat, dar de fiecare dată mă simt prost, cumva simt că am o responsabilitate.

 

Adevărul e că o sun mai mult decât pe bunica mea reală, am în continuare o bunică reală care trăiește. Cumva, simt că e și o responsabilitate să filmăm în continuare împreună, pentru că e o chestie care îi dă viață, o face să se simtă bine și, în plus, lumea o cere foarte mult”, a declarat Mircea Bravo la Kanal D, citat de viva.ro.

Tanti Lenuța avea 68 de ani când a apărut, pentru prima dată, pe Internet, într-un videoclip. De atunci, cariera ei a prins avânt. E recunoscută și apreciată pentru umorul ei oriunde ajunge.

„Colaboram cu echipa de la televiziunea din Cluj. La un moment dat, s-a desființat studioul de la noi și apoi s-au împrăștiat treburile. Eu eram liniștită, am zis că gata, nu mai filmăm. Și odată numai văd că mă abordează Mircea Bravo. El m-a sunat. Dar păi cine e ăsta? Și pe urmă m-am trezit cu el la mine acasă.

Când l-am văzut prima dată, m-am întrebat ce o mai vrea și copilul ăsta? M-am uitat la el, copil tânăr, eu cu vârsta pe care o am, mi-a zis ce vrea să facă și cum vrea să facă. După ce am povestit, am zis ‘hai să încercăm!’. După aia am spus către bărbatul meu, măi, la ăștia ce le-o trebui? Atunci am zis, dacă tot m-am băgat, oi vedea eu. De-mi place mă duc, de nu-mi place, nu mă duc’, a povestit tanti Lenuța.

Advertisements
error: Content is protected !!