Cluj: Cum s-a produs accidentul din Florești în care un cetățean străin a fost lovit de o mașină

Updated on februarie 4, 2025 Cluj: Cum s-a produs accidentul din Florești în care un cetățean străin a fost lovit de o mașină 1

Un cetățean străin a fost lovit de o mașină, luni dimineața, în jurul orei 07.50, pe strada Razoare din Florești. În urma impactului, tânărul de 26 de ani s-a ales cu răni, fiind transportat de urgență la spital.

Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență la un accident rutier produs pe strada Răzoare din comuna Florești. Potrivit primelor informații, un pieton, un bărbat de aproximativ 25 de ani, a fost lovit de un autovehicul și s-a aflat în stare de inconștiență.

Pentru salvarea victimei, la fața locului au fost trimise un echipaj de la Punctul de Lucru Florești și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. Paramedicii îi acordă îngrijiri medicale de urgență.

Potrivit polițiștilor, tânărul ar fi trecut strada printr-un loc nepermis.

,,Din primele verificări a reieșit că un tânăr de 26 de ani, cetățean străin, s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile printr-un loc nemarcat și nesemnalizat, fiind acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Florești.

În urma evenimentului rutier, tânărul de 26 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.”, transmite IPJ Cluj.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Advertisements
error: Content is protected !!