Prețuri mici la noul parking de la Aeroport. 2 lei pentru 6 ore, dar 12 ore se taxează 15 lei pe oră

Actualizat: 15 noiembrie 2024, 13:18

Prețuri mici la noul parking de la Aeroport. 2 lei pentru 6 ore, dar 12 ore se taxează 15 lei pe oră 1

Parkingul de la Aeroportul Internațional Cluj urmează să fie gata în luna decembrie dar va fi deschis publicului în prima parte a lui 2025, după ce obiectivul va fi recepționat.

Despre tarifele de parcare propuse (în prezent în consultare publică) primarul Emil Boc a arătat că ele au fost gândite în așa fel încât parkingul cu peste 800 de locuri să fie funcțional, adică să fie avantajați cei care parchează o perioadă scurtă de timp.

„Park&ride-ul  va fi gata în decembrie, urmează să intre în recepție, iar anul viitor să fie efectiv dat în funcțiune, după finalizarea recepției. Noi am menționat că acest park&ride nu se dorește a se transforma într-un cimitir de mașini abandonate, într-un loc unde să îți lași mașina că nu ai unde să o ții în fața blocului sau pe stradă. Scopul acestui parking este să fie funcțional”, a declarat Emil Boc, într-o emisiune locală de la Napoca Live.

Potrivit oficialilor Primăriei, tarifele de parcare propuse sunt următoarele: 10 minute gratuite; 2 lei pentru 6 ore; 5 lei pentru 12 ore de staționare; după 12 ore, se taxează 15 lei pe oră.

Potrivit unor declarații ale viceprimarului Dan Tarcea, tariful este conceput pentru a-i încuraja pe cei care fac naveta la Cluj să își parcheze mașina aici și să își continue drumul spre destinație cu mijloacele de transport în comun sau cu bicicleta.

Advertisements