Wiz Air anunță 2 noi zboruri de pe Aeroportul Cluj, de luna aceasta. Zborurile către Lyon, Viena și Abu Dhabi vor fi reluate

Updated on octombrie 2, 2024 Wiz Air anunță 2 noi zboruri de pe Aeroportul Cluj, de luna aceasta. Zborurile către Lyon, Viena și Abu Dhabi vor fi reluate 1

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunţă reluarea zborurilor spre Viena şi Abu Dhabi operate de compania aeriană Wizz Air.

Cluj-Napoca, 02.10.2024: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță reluarea zborurilor directe spre două destinații mult aşteptate, Viena și Abu Dhabi, operate de compania aeriană Wizz Air, oferind pasagerilor noi oportunități pentru călătorii de afaceri și turism. Pe lângă cele două rute reluate la debutul acestei luni, vor fi reluate şi zborurile spre Lyon, consolidând legăturile cu comunitățile de români din Franța și stimulând astfel schimburile comerciale și culturale între regiunea Transilvaniei și acest stat european.

Totodată, Aeroportul Internațional Cluj anunță extinderea rețelei sale de destinații pentru sezonul de iarnă 2024 cu încă două noi rute internaționale, Lisabona și Stuttgart, operate în premieră de compania aeriană Wizz Air. Aeroportul Internațional Cluj își consolidează astfel poziția de lider regional pe piața aeroporturilor din România, oferind pasagerilor oportunitatea de a explora cele mai dorite destinaţii.

Zborurile spre aceste destinaţii sunt disponibile în sistemul de rezervări şi sunt operate de pe Aeroportul Internaţional Cluj de compania Wizz Air, conform următorului program:

RutăPerioada/Zile de operareÎncepând cu
Cluj-Napoca – Viena                 (zboruri reluate)

 

01-31.10.2024                 Marţi, Joi, Sâmbătă            01.11.2024-24.10.25             Luni, Miercuri, Vineri1 octombrie 2024
Cluj-Napoca – Abu Dhabi (zboruri reluate)

 

02.10-26.10.2024              Miercuri şi Sâmbătă 27.10.2024- 29.03.2025                     Marţi, Joi, Sâmbătă                30.03-25.10.2025                   Marţi şi Sâmbătă2 octombrie 2024
Cluj-Napoca – Stuttgart

NOU!

27.10.2024- 23.10.2025             Joi şi Duminică27 octombrie 2024
Cluj-Napoca – Lisabona

NOU!

28.10.2024-24.10.2025           Luni şi Vineri28 octombrie 2024
Cluj-Napoca – Lyon            (zboruri reluate)

 

28.10.2024 – 28.03.2025 Luni, Miercuri, Vineri28 octombrie 2024

Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, domnul Viorel Federiga, a declarat: „Apreciem în mod deosebit decizia companiei Wizz Air de creştere a operaţiunilor de zbor, oferind diversitate alternativelor de călătorie de pe aeroportul clujean. Este evident faptul că eforturile constante depuse de întreaga echipă a Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj de creştere a conectivităţii regiunii, continuă să se bazeze pe profesionalism, viziune și excelență în dezvoltarea celui mai mare aeroport regional din România.”

Domnul David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, a precizat cu această ocazie: „Reluarea zborurilor directe către Viena și Abu Dhabi cât şi operarea a încă 3 destinaţii mult aşteptate, Lyon, Stuttgart şi Lisabona, subliniază angajamentul Aeroportului Internațional Cluj de a oferi pasagerilor săi un portofoliu diversificat de destinații atractive. Colaborarea cu Wizz Air ne permite să extindem conectivitatea aeriană a regiunii și să răspundem cerințelor în continuă creștere ale pieței.”

error: Content is protected !!