Clujul sare în ajutor. E prăpăd în Galaţi. „N-am mai putut să mă întorc după tata, era apa cât mine”

Updated on septembrie 16, 2024 Clujul sare în ajutor. E prăpăd în Galaţi. „N-am mai putut să mă întorc după tata, era apa cât mine” 1

Pompierii ISU Cluj au sărit în ajutorul colegilor din Moldova în zonele distruse de inundații. Bilanţul deceselor după inundaţiile devastatoare din estul ţării a ajuns la șase.

Printre victime se numără și doi frați din comuna Pechea, Galați. Ei nu s-au mai putut salva din calea apelor. Cei doi fraţi decedaţi erau din comuna Pechea, judeţul Galaţi. În momentul în care apele au venit peste ei, nu s-au mai putut salva. În schimb, fiul unuia dintre ei a reușit să își ia copiii și să fugă din calea apelor.

Fiul unuia dintre cei morți, pentru Antena 3:Nu am putut să-l salvez. Am scos fetele afară, le-am urcat în mașină, am zis s-o duc la stradă și am zis că îl iau și pe el, dar n-am mai apucat, a murit. N-am mai putut să mă întorc dupa tata, era apa cât mine. Am sunat la 112 de la ora două până dimineața la șase, n-a venit nimeni.”

Unul dintre cei doi bărbați a fost adus de ape până în localitatea vecină, Slobozia Conachi, aflată la nouă kilometri distanţă.

Clujul sare în ajutor. E prăpăd în Galaţi. „N-am mai putut să mă întorc după tata, era apa cât mine” 2

Din Cluj, încă de sâmbătă au fost trimiși pompieri: În urma efectelor fenomenelor hidrometeorologice din data de 14.09.2024 și a prognozei hidrometeorologice pentru data de 15.09.2024, care vizează județele Iași și Vaslui, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” al județului Cluj va interveni în sprijinul colegilor din județul Vaslui.

Astfel, în urmă cu puține momente au fost trimiși 10 pompieri clujeni spre Municipiul Huși, cu următoarele mijloace de intervenție:
– 2 autocamioane pentru transportul echipamentelor;
– 2 autospeciale pentru deservirea personalului de intervenție;
– 2 motopompe;

Anterior, pe parcursul zilei de sâmbătă, 14 septembrie, a fost trimis în județul Bacău și un autocamion cu semiremorcă din cadrul Detașamentului Turda. Această mobilizare face parte din efortul comun al structurilor de intervenție din toată țara, care acționează coordonat pentru salvarea vieții semenilor, pentru minimalizarea pagubelor și pentru asigurarea sprijinului necesar comunităților afectate de inundații.

Cu lacrimi în ochii, oameni lipsiți de putere povestesc prin ce au trecut.
Femeie, pentru Stirile Pro Tv: „Am muncit o viață și ne-a luat tot apa, nu am mai rămas cu nimic, electrocasnice, tot, paturi, nu avem unde să dormim. Am avut 50 și ceva de păsări, pui, iepuri de rasă mari, toți au murit”.

Guvernul va aloca fonduri din Fondul de Intervenţii pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a ajuta la refacerea caselor şi a vieţilor afectate de inundaţiile care au lovit Galaţiul, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, conform Agerpres.

„Ne-am angajat să folosim toate resursele disponibile şi, de aceea, vom aloca fonduri din Fondul de Intervenţii pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a ajuta la refacerea caselor şi a vieţilor. Fiecare persoană va avea parte de sprijinul nostru, astfel încât toţi să-şi poată regăsi pacea şi stabilitatea de dinainte de acest dezastru”, a scris duminică ministrul Finanţelor, pe pagina sa de Facebook. Potrivit acestuia, cei afectaţi de inundaţii nu vor fi lăsaţi să înfrunte această pierdere singuri. „Nu va fi uşor, dar vom fi alături de voi la fiecare pas. Nimeni nu va fi lăsat în urmă”, a mai arătat Marcel Boloş, citat de g4media.ro.

Clujul sare în ajutor. E prăpăd în Galaţi. „N-am mai putut să mă întorc după tata, era apa cât mine” 3 Clujul sare în ajutor. E prăpăd în Galaţi. „N-am mai putut să mă întorc după tata, era apa cât mine” 4

Conform unui comunicat de presă al MAI transmis duminică dimineaţă, în ultimele 24 de ore, au fost afectate 28 localităţi din 7 judeţe (Argeş, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Timiş şi Vaslui), unde s-a intervenit pentru salvarea a 320 persoane. De asemenea, au fost afectate parţial sau total peste 5.000 de gospodării şi peste 15.000 persoane.

error: Content is protected !!