(Video) Sistem special de supraveghere, în premieră la Untold

Updated on august 9, 2024 (Video) Sistem special de supraveghere, în premieră la Untold 1

Mii de polițiști, jandarmi, luptători antitero, dar și angajați ai Poliției Locale vor asigura securitatea la Cluj, pe durata celor 4 zile ale festivalului Untold (8-11 august). În plus, pentru prima dată a fost implementat un sistem special de supraveghere pe stadion, pentru monitorizarea în timp real.

„E cel mai sigur loc public din România”, dau asigurări organizatorii. Asta și după ce cu doar o zi înainte, la doar câteva sute de kilometri de Cluj, Taylor Swift a fost nevoită să-și anuleze concertele programate în Austria, la Viena, după confirmarea de către guvern a unui atentat planificat la stadion, scrie adevarul.ro.

De altfel, măsurile de securitate au fost în cea mai mare parte stabilite încă dinaintea incidentului de la Viena.

Pentru prima dată, organizatorii Untold vor implementa pe Cluj-Arena un sistem de supraveghere video pentru monitorizarea, în timp real, a numărului de fani care vor ajunge la Mainstage. „În acest sens, vor fi amplasate 16 sisteme tip people meter”, anunță organizatorii.

În paralel, dronele vor transmite date exacte în fiecare moment despre ceea ce se întâmplă în fiecare colțișor din zona festivalului. Trupe antitero, dar și mii de polițiști și jandarmi vor fi gata să intervină în orice moment.

În plus, un elicopter tip EC-135 echipat cu sistem de observare electro-optic FLIR, operat de Unitatea Specială de Aviație Cluj-Napoca, va survola zona festivalului, monitorizând traficul și coordonând echipajele de poliție rutieră, așa cum au precizat vineri reprezentanții forțelor de ordine, într-o declarație de presă, în contextul desfășurării Untold.

„Mii de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor, printre care Direcția Generală Management Operațional M.A.I., Jandarmeria Română, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, precum și efectivele Poliției Locale, vor fi prezente pe toată durata celor 4 zile de festival, asigurându-se că măsurile de siguranță sunt respectate de toți participanții la festivalul Untold De asemenea, un număr considerabil de agenți de securitate privată vor contribui la menținerea ordinii și a liniștii în perimetrul evenimentului”, susțin organizatorii.

Artista americană Taylor Swift urma să susțină trei concerte, în această săptămână, la Viena, dar toate au fost anulate după confirmarea de către guvern a unui atac planificat la stadion, a anunţat miercuri seara organizatorul, informează Reuters.

Potrivit sursei citate, poliţia austriacă a reţinut miercuri două persoane suspectate că pregăteau atacuri pe stadionul vienez, a declarat Franz Ruf, director general pentru securitate publică, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute miercuri seara. Însuși cancelarul Karl Nehammer a întărit spusele oficialilor austrieci și a declarat că amenințarea teroristă este „foarte gravă”

Principalul suspect declarase loialitate față de gruparea teroristă Stat Islamic și avea substanțe chimice în casă, au transmis autoritățile austriece.

Tânărul de 19 ani, originar din Macedonia de Nord, a colaborat cu un alt băiat, în vârstă de 17 ani, austriac, și se numără printre cei trei oameni reținuți în cazul unui atac planificat, care urma să aibă loc la un concert Taylor Swift, potrivit Reuters.

Advertisements
error: Content is protected !!