O mașină a luat foc după ce a lovit un cap de pod în Gilău. 2 copii au fost transportați la spital

Updated on iunie 20, 2024 O mașină a luat foc după ce a lovit un cap de pod în Gilău. 2 copii au fost transportați la spital 1

Pompierii din cadrul Gărzii Gilău, a Punctului de Lucru Florești și a Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această după-amiază la un accident rutier petrecut pe DN1 E60 la intrare în localitatea Gilău.

La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare și pentru stingerea incendiilor, două echipaje SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean. În momentul sosirii echipajelor operative, autoturismul ieșit în afara părții carosabile era cuprins în mare parte de flăcări.

Ocupanții, respectiv un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani și doi minori, erau ieșiți în afara autoturismului. Aceștia au fost consultați de către echipajele SMURD și SAJ, fiind transportați ulterior la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Conform primelor evaluări aceștia erau conștienți și cooperanți.

Pompierii au lichidat în scurt timp incendiul, fiind împiedicată propagarea acestuia mai departe de limitele în care a fost găsit“, a transmis ISU Cluj.

Advertisements
error: Content is protected !!