Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament cu 2 camere

Updated on mai 28, 2024 Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament cu 2 camere 1

Prețurile în România par a fi scăpat de sub control, iar piața imobiliară din marile orașe este campioana scumpirilor. În această goană nebună, cei care profită cel mai mult sunt constructorii și meșterii din domeniu, care ajung să ceară sume fabuloase chiar și pentru renovarea unor apartamente mici.

De unde vine această creștere fulminantă? Pe de o parte, prețurile materialelor de construcții și manopera au cunoscut o creștere semnificativă, care nu pare să aibă o limită. Pe de altă parte, o parte din vină o poartă și oamenii, care, din dorința de a-și face un cămin confortabil, sunt dispuși să scoată din buzunar sume tot mai mari, chiar și pentru cele mai simple reparații.

Consecințele sunt deja vizibile. Renovarea unui apartament cu două camere în Cluj sau alte orașe importante poate ajunge să coste acum la fel de mult ca o casă sau un apartament întreg în alte zone ale țării. O află zilnic nenumărați români, iar acum a fost rândul Ionelei, după ce s-a interesat pe grupul de Facebook Idei Amenajări cât costă renovarea unei simple locuințe.

Aveți idee cât mai costă de renovat de la zero un apartament de două camere (suprafața totală de 67 mp) și dacă eventual ați transformat un apartament din 2 camere într-un apartament cu 3 camere”, a fost postarea ei, potrivit adevarul.ro.

Răspunsurile, sau cel puțin unele, au năucit-o de-a binelea, în condițiile în care mulți vehiculează prețuri absolut nebune.

Fără mână de lucru și centrală ne-a costat în jur de 28.000 de euro acum trei luni (și o parte din electrocasnice + mobilă + decorațiuni)”, i-a răspuns o altă doamnă. L-ați reconstruit?”, a intervenit un internaut surprins, la care doamna i-a răspuns:Era bine, dar nu. Dacă îți dorești ceva de calitate cam atât costă. Nu renovezi din 5 în 5 ani. Dar na, noi suntem români. Ne pricepem să cârpim.”

Dezbaterea era deja pornită, iar în scurt timp s-au alăturat și alții. „Așa credeam și eu că sunt exagerate aceste prețuri, dar din păcate nu. Fără mâna de lucru și fără centrală, pe noi ne-a costat 20.000 euro, renovarea unui apartament cu două camere, suprafață de 48 mp. (Ne-a mai rămas de făcut balconul, dar nu ne-au mai ajuns banii). Nu am luat cele mai scumpe produse, am luat mediu și tot ne-a costat atât. Plus că am vânat oferte, a scris cineva.

Alții au contestat aceste informații. „Dacă doar materialele au costat 28.000 de euro, fără centrală, cu tot cu mâna de lucru bănuiesc că a sărit de 40.000 de euro. Eu construiesc de la 0 casă, fără să mă zgârcesc, dar nici cu fițe, nu m-a costat 40.000 de euro interiorul. Nici cu tot cu mobilier nu mă duce atât. Și vorbim de 170mp locuibili, a spus un internaut. Și tot el a revenit, după ce alții l-au contrazis și i-au spus că folosește materiale de calitate slabă.

Alți oameni s-au mirat de sumele imense vehiculate de unii internauți. „Ferească Dumnezeu … Ați pus foiță de aur pe pereți?, s-a întrebat cineva.

„Noi am cheltuit acum un an de zile peste 30.000 de euro, la fel, ros tot până la tencuială, refăcut instalații, pereți albi, fără vopsea decorativă. Deci nu e departe suma de 28.000 de euro”, a scris altcineva.

„Geamuri, uși, plus două balcoane cu montaj în jur de 7.000 euro . Centrală cu ceas tras cu proiect etc 4.000 , refăcut instalații electrice de la zero 2.000-3.000 – sunt 13-14.000. Mobilă bucătărie, sufragerie, dormitor, baie , balcoane 5.000 – sunt aproape 19.000 -20.000. Cu 8.000 nu iei gresie faianță parchet covoare sanitare electrocasnice mâna lucru etc. Doar cu var alb ieși mai ieftin și vopsit uși vechi”, a spus un altul.

„Doar baia la un apartament să o renovezi complet sare de 2.500 de euro. Și asta cu materiale medii ca preț. Faianță + gresie 3.500-4.000 lei, adeziv 500-800 lei, hidroizolație 500 lei, refăcut instalații sanitare 1.000-1.200 lei, rezervor îngropat + vas wc -1.200-1.500 lei, refăcut tavan 500 lei, mobilier de baie 1.500-2.000 lei, cadă ori cădiță de dus walk in, 1.200-15.00 lei baterie cadă/duș și baterie de lavoar 600-1.000 lei, poate și mai mult în funcție de pretenții, manopera completa, 5.000-6.000 lei. Aș mai continua, dar nu îmi vine în minte acum unde să plasez foița aia de aur”, a scris altul.

Advertisements
error: Content is protected !!